Splendida cetate a celor o mie de sori

O carte de Khaled Hosseini

Atunci când prima oară am luat în mâni această carte am avut impresia că după numele ei va fi vreo poveste orientală cu nuanțe romantice, poate un fel de "Romeo și Julieta" a orientului, poate vreo operă de felul "O mie și una de nopți" dar lucrurile s-au adeverit altfel pentru mine. Titlul cărții, atât de poetic, este atribuit unei istorii de viață reală. De viață reală și cruntă. O desfășurare tragică a vieții de familie pentru mai multe generații de oameni afghani care se confruntă cu moravurile sociale, politice și religioase din Afghanistanul secolelor XX și XXI.

În cartea lui Khaled Hosseini, această țară cu rădăcini multiculturale este într-o continuă stare de război, stare alimentată ba de expansionismul sovietic, ba de fundamentalismul islamic manipulat politic, ba de tradițiile ei culturale implementate excesiv și abuziv într-o societate din alte vremuri, ba de pornirile războinice și anti-occidentale ale altor țări musulmane din regiune. Afghanistanul se află în mijlocul jocurilor politico-militare ale țărilor din regiune dar și în mijlocul propriului joc politico-militar din interior: un adevărat război civil atât timp cât afghanii se împart în diferite tabere și luptă între ei. Mai pe scurt, un groaznic haos ideologic care nici pe departe nu atinge problema valorilor umanitare. Afghanistanul este țara care luptă pentru dogme și interese politice dar nu și pentru bunăstarea propriilor oameni de acolo, de aici apare întreaga tragedie a cetățenilor ei.

În roman, personajele cărții, ca orice alt suflet al Afghanistanului, sunt tratați doar ca subiecți de reguli stricte și imuabile. Nu există loc pentru excepții, grațieri sau fapte dezinvolte. Dar sub aparența acestei ordini sociale aspre, regulile, oricare ar fi cele dictate, sunt dictate de cel care este mai puternic de aceea și această organizare socială este nedreaptă, pe lângă faptul că este depășită, pentru că cel care are puterea, ar putea face orice îi poftește inima.

Afghanistan este o țară descrisă de autor ca foarte diferită de Europa sau America. Aici haremul și virginitatea femeii sunt obiecte cumpărat-vândute iar patriarhatul "preistoric" prosperă mai mult sau mai puțin. Dacă femeia săvârșește adulter ea va fi ucisă cu pietre, așa stipulează Legea Shari'a iar aceasta este numai una din legile care tratează femeia afghană ca pe o varietate umană inferioară și acceptabil a fi discreditabilă.

Narațiunea romanului se axează pe situația femeii în lumea musulmană și implicit în societatea afghană. Romanul se începe cu povestea de viață a lui Mariam, un "copil din flori", care trăia cu mama sa într-o cocioabă de la marginea unui sat din preajma orașului Herat. Tatăl ei, o vizita și ea se bucura nespus de mult pentru asta ceea ce nu făcea și maică-sa. Iar într-o zi, când Mariam avea deja vreo 15 ani și a plecat pe jos să-și vadă tatăl în Herat, mama ei s-a spânzurat de o salcie din preajma cocioabei lor. Așa Mariam a fost luată în custodia tatălul ei, Jalil. A adus-o la casa sa din Herat unde mai avea și alte soții și copiii.

La scurt timp, lui Mariam i s-a aranjat o căsătorie cu un anume Rasheed care avea în jur de 45 de ani pe atunci, și era un bărbat tipic afghan care se ținea de tradițiile islamice fără a avea vreo opinie personală sau contrară asupra lor. Un bărbat grosier și nu tocmai arătos. Mariam a acceptat căsătoria cu Rasheed văzând că tatăl ei nu se împotrivește acestei căsnicii politice.

Rasheed și Mariam au plecat la Kabul, acolo unde el locuia. Peste câteva săptămâni, Mariam a devenit gospodina casei lui și Raheed a început să insiste cu privire la obligațiile ei în pat.

Mariam a rămas însărcinată iar Rasheed aștepta cu euforie să i se nască un băiețel. Dar într-o zi, când Mariam folosea o baie publică, i-a stat rău și a pierdut sarcina. De atunci Rasheed a început să se comporte brutal și neglijent cu dânsa. Îi făcea mereu observații cu privire la orice nu ar fi făcut ea prin jurul casei atât timp cât el lucra la atelierul său de haine. Chiar într-o zi, aflându-se amândoi la masă, a început să tune că orezul servit de ea este crud. Furios, el a ieșit afară și a revenit cu o mână de pietricele pe care le-a băgat cu forța în gura lui Mariam și a obligat-o să le mestece ca să-i dea o pildă despre ce înseamnă să mănânci orez fiert prost. Cu această pildă arătată, Rasheed a plecat, lăsând-o pe Mariam să scuipe pietricele, sânge și smalțul de la doi molari sparți.

În partea a doua a cărții, apare al doilea personaj principal al cărții - Laila. Laila avea nouă ani și trăia într-o familie de intelectuali. Tatăl ei a fost profesor dar cu invazia sovietică în Afghanistan din 1979 a trebuit să-și schimbe slujba. Acum lucra la o fabrică de pâne dar se comporta cu Laila mai departe ca un profesor care o ghida pe calea vieții ei tinere.

Laila mai avea doi frați - Ahmad și Noor, doi mujahedini tineri care luptau cu sovieticii și de care mama lor era foarte mândră. Nenorocirea familiei lui Laila a început când un om a bătut la ușa lor și le-a dat vestea că frații ei au murit în război. De atunci mama ei a intrat într-o criză deperesivă de proporții. Nu făcea mai nimic prin jurul casei iar toate responsabilitățile acestea îi reveneau Lailei care era deja destul de măricică.

Moartea fraților ei nu a întristat-o atât de mult cât vestea că prietenul ei Tariq a decis să plece cu familia în Pakistan odată ce tatăl său avea probleme serioase cu inima iar Kabulul a fost cuprins și el de război, de război civil pentru că sovieticii au părăsit pe atunci țara iar taberele mujahedinilor s-au aruncat una asupa alteia în lipsa inamicului extern.

Tariq, cu care Laila era într-o relație ascunsă de ochii lumii, a implorat-o să meargă cu ei după ce, cu ceva timp în urmă, ei au avut prima lor întâlnire amoroasă. Laila a refuzat asta pentru că mama sa nu dorea să părăsească Kabulul în ciuda bombardamentelor și luptelor de stradă dar și ale altor orori care se petreceau.

Așa Laila a rămas fără Tariq dar aștepta un copil de la el. Se gândea la el și îl iubea ceea ce a mărturisit și lui acesta în momentul despărțirii lor.

Până la urmă, familia Lailei a decis să fugă din Kabul dar ironia sorții, atunci când își scoteau bagajele de călătorie din casă, o rachetă a căzut peste casa lor. Laila era atunci afară și a supraviețuit exploziei însă părinții ei au murit pe loc acolo. Laila a rămas atunci fără adăpost, orfană și grav rănită.

Rasheed și Mariam erau vecinii familiei lui Laila și anume Rasheed s-a oferit să o primească pe Laila în casa sa dar cu condiția să-i fie nevastă în ciuda vârstei sale care se apropia de 60 de ani. Fără vreo altă alternativă, Laila a acceptat această ofertă. S-au căsătorit și în noaptea consumării mariajului ea și-a tăiat un deget pentru a vărsa câteva picături de sânge pe cearșafurile unde a dormit Rasheed cu ea astfel ca el să nu aibă suspiciuni cu privire la inocența ei sexuală.

La început cele două soții ale lui Rasheed - Laila și Mariam, nu se împăcau dar după un timp au devenit cele mai bune prietene. Mariam nu avea copii dar a fost încântată când Laila a născut. O fetiță pe nume Aziza, de care aveau grijă amândouă. Cele două femei și fetița formau o familie adoptivă și dacă nu ar fi existat abuzurile lui Rasheed și războiul civil, lucrurile ar fi mers de minune cu cele trei.

După o tentativă eșuată de a fugi în Pakistan, Laila și Mariam și-au înrăutățit condiția lor în casa lui Rasheed care a fost aproape să le omoare după acel incident.

Rasheed nu prea era încântat de prezența Azizei în casa lor. El își dorea un băiat și Laila a rămas însărcinată din nou. Și de data aceasta a născut un băiat. I-au pus numele Zalmai. Pe la doi ani, Zalmai stabilise deja o conexiune puternică cu Rasheed pe care îl adora. Se jucau, se râdeau împreună fără a fi înțeleși de ceilalți.

La un sfârșit de vară, a avut loc un incendiu iar atelierul lui Rasheed a luat foc astfel el a rămas șomer. Familia lor a început să se confrunte cu o sărăcie lucie întrucât legea musulmană nu permite femeii să lucreze astfel că singura speranță era ca Rasheed să-și găsească o slujbă nouă înainte ca ei să moară de foame. În aceste condiții, pe Aziza au internat-o într-un orfelinat unde putea învăța și era hrănită. Mariam și Laila o vizitau des pe Aziza care le povestea ce nou mai învățase dar Rasheed le însoțea tot mai rar spunând că este prea obositor drumul pentru el deși cutumele musulmane stipuează că în public o femeie ar trebui însoțită de un bărbat.

Laila știa de Tariq că a murit după un accident de autobuz atunci când pleca cu părinții în Pakistan dar asta s-a dovedit a fi o minciună spusă de un bărbat care a fost mituit de Rasheed ca să-i dea Lailei o astfel de versiune despre viața lui Tariq. Sigur că Rasheed vroia ca Laila să uite definitv de Tariq pentru că știa că au fost prieteni apropiați și într-un fel purta gelozie pe el chiar și dacă nu era la fața locului.

Soarta a făcut ca Tariq să se întoarcă în Afghanistatn și s-a întâlnit cu Laila. Dânsa s-a bucurat enorm pentru că îl iubea ca la început. Cei doi au discutat despre viața lor în casa lui Rasheed iar băiețelul a spus de asta lui taică-său. Din această cauză, Rasheed a început să turbe și s-a apucat s-o bată cumplit pe Laila. Atunci când intervenea Mariam să o scape pe Laila din mânile lui, o bătea și pe ea. Mariam știa că Rasheed este la un pas să le omoare pe amândouă și atunci a luat decizia de autoapărare și l-a doborât cu două lopeți în cap pe Rasheed atunci când acesta era la un pas să o stranguleze pe Laila.

Mariam a fost închisă pe zece zile în pușcărie apoi a fost executată prin împușcare pentru asta. Laila a fugit cu copii la Tariq. Toți s-au întors să trăiască o vreme în Pakistan. De acolo auzeau tot mai multe vești despre invazia americană din 2001 în Afghanistan, care luptă cu talibanii și grupurile de teroriști.

În 2002, talibanii au fost înfrânți în multe din orașele mari odată cu intervenția militară a americanilor și a aliațior lor. Laila îi vorbește lui Tariq că Afghanistanul începe să renască după aceste schimbări. Ea se gândește acum să se întoarcă acasă și îi vorbește lui Tariq despre intenția ei.

Tariq este de acord și ei se întorc în Afghanistan. Doreau să se stabilească în Kabul dar înainte de asta, Laila a făcut o călătorie până la locurile unde a copilărit Mariam. I-a văzut cocioba din preajma Heratului și a vorbit cu fiul unui preot musulman care a învățat-o pe Mariam și care ținea la ea mult și chiar nu a fost de acord cu căsătoria ei cu Rasheed. Fiul acelui preot i-a dat un colet sigilat care era pentru Mariam de la tatăl ei Jalil, un fel de testament de moarte. Și Laila s-a întors la Tariq și copii (Aziza și copilul de la Rasheed - Zalmai).

Familia lor s-au stabilit bine în Kabul. Tariq a început să lucreze la un ONG francez iar Laila se pare că își începea cariera de profesoară la orfelinatul unde a stat Aziza și se pare că era din nou însărcinată.

Până la urmă, numele purtat de carte adică "Splendida cetate a celor o mie de sori" capătă semnificație către sfârșitul cărții. Povestitorul cărții nu comunică de nici o "splendidă cetate" care există fizic, în prezent. De fapt el descrie aici o metaforă literară. Splendida cetate a celor o mie de sori este o construcție imaginară dar foarte aproape de realitate, chiar infiltrată virtual în realitate prin gândurile luminoase și aspirațiile acestor oameni bătuți prea crud de soartă. La un pas de a fi îndeplinită și finalizată fructuos, căci această grandioasă cetate a celor o mie de sori deja se clădește prin îmbunarea inimilor, iertare, speranță, credință sau abandonarea instinctului de răzbunare chiar și într-o lume războinică și instabilă, în care se poate isca ușor un focar de suferință și nedreptate umană.