Specia supremă

Asfaltul milioanelor de kilometri de autostradă, plumbul și litiul din baterii și acumulatoare, plasticul și polietilena din garderobă, bucătărie sau baie, metanul, dioxidul de sulf sau oxidul de plumb din fiecare gură de aer inspirată sunt numai câteva din ceea ce ne face pe noi - oameni. Deșertul Sahara, deșertul Atacama, deșertul peninsulei arabe sunt ceea ce pe noi ne face oameni. Cele patru oceanele multicolor colorate de gunoaiele noastre menajere și agricole și fără pești, fără alge, fără corali ne face pe noi oameni.

Când încercăm să obținem o definiție exactă a omului nu întâmpinăm atât de multe probleme complexe dacă abordăm consecințele faptelor lui asupra biodiversității. Obișnuiți să culeagă roade decât să semene, oamenii trăiesc la fel ca predecesorii lor cu conceptul de a exploata. Se pare că consideră că tot ce se întâmplă în acest univers: de la conceperea stelelor și până la apariția planetelor solide, se face pentru împlinirea viziunilor lor înguste.

Orice părticică din mediul care înconjoară fiecare ființă umană este numaidecât proprietatea unei entități sociale sau umane. Am împărțit o întreagă planetă doar pentru noi, oamenii. Celelalte specii nu ne interesează pentru că noi suntem specia supremă.

Ca fiecare infractor care se consideră moral și demn de a atinge poalele paradisului christianic, oamenii moderni vor susține că sunt o specie înzestrată cu rațiunea de a fi altruiști și concilianți față de biosferă (și față de semeni). Fiecare dintre ei va povesti cât de mult adoră sau a îndrăgit aleea de pini de pe strada sa, sau pasărea de companie a vecinului sau livada de caise a părinților. O suită întreagă de exemple care indică că aceștia sunt morali și tratează egalitarist biosfera, ba mai mult, respectă dreptul ei la intimitate și autodeterminare.

În realitate, aleea de pini de lângă strada sa și livada de caise a părinților au fost sădite pe solul format milioane de ani în urmă de arborii și ierburile sălbatice nemodificate genetic, acum pe cale de dispariție iar costul de întreținere a acelei biete păsări de companie este viața unui mamifer sălbatic în fiecare zi.

Bizar altruism posedă această specie supremă. Faptele lor sunt bipolare. Într-un capăt ocrotesc. În alt capăt nimicesc. Oare acest ciclu al vieții și morții are limitele sale și finalul său?! Aztecii așa considerau iar temerile lor s-au adeverit când conchistadorii spanioli au reinițiat inchiziția în Lumea Nouă pentru europeni dar lumea lor pentru ei.

Ce final va avea această specie supremă?! Un final fericit?! Probabil pentru actele ei de bunăvoință și de conservare a mediului natural. Va fi răsplătită cu darul perpetuării?! Încă nici o civilizație anterioară nu a fost răsplătită cu acest dar. Noi, urmașii acestor civilizații de mult uitate vom fi recompensați cu acest dar. Geea, acea zeiță a Pământului și fertiliății pentru grecii antici ne va răsplăti ea cu dreptul de a moșteni lumea vie în epoca noastră când toată fauna și flora sălbatică este înconjurată și redusă la nimic de mine, terenuri agricole, drumuri și așezări umane doar pentru că noi ne considerăm specia supremă?