Sărmanul Dionis

O carte de Mihai Eminescu

Dionis, un tânăr cultivat dar sărac și melancolic, trăiește de unul singur într-o casă a părinților (probabil) care au decedat când el era încă copil. Nu are o slujbă, nu are renume, nu are relații în societate și nici ambiții sociale. Ca un pustnic mâncător de cărți trăiește în chilia sa și devorează carte după carte pentru a-și potoli imaginația și curiozitatea nesfârșită despre toate tainele universului. Fiind un ateu superstițios, o personalitate ambiguă dar neordinară studiază cărțile antice de magie, astrologie, necromanție și multe altele, așteptând, visând și închipuinduși o zi când el va putea folosi aceste învățături. În una din serile în care el reflecta pe marginea unei cărți de astrologie și adora chipul angelic a unei fete de la fereastra de vizavi căzu într-o reverie transcedentală și se trezi subit într-o altă epocă din trecut sub înfățișarea unui călugăr pe nume Dan. Tot ce i se întâmplase lui Dionis îi păru lui Dan un vis care l-a avut cât timp dormi într-o poiană, cu aceeași carte de astrologie. Călugărul Dan se întâlni după aceea cu prietenul și maestrul său spiritual Ruben. Maestrul îi povesti câte ceva despre cine ar putea fi Dionis, cel din visul lui Dan, și îi vorbi despre un ciclu de reîncarnare al sufletelor care apar din epocă în epocă, fără a ști că au mai multe vieți. Maestrul Ruben îi destăinui lui Dan cum va putea acesta să înșele timpul, spațiul și ciclul reîncarnărilor ca să poată alege în ce lume să trăiască atât cât îi va pofti inima. Se despărți de Ruben și se întoarse acasă. Dan căzu la rândul său într-o altă reverie transcedentală și se întâlni așa cu acea entitate care îi putea oferi darul de a putea sorti cum să-și petreacă viața. În nuvelă, acea entitate este strigată umbra sau omul cel vecinic din om. Umbra e un concept al nuvelei ce se aseamănă simbolic cu noțiunea de Atman, prezentă în filosofia antică a școlii de gândire Vedanta. Atman este descris ca sinele adevărat și personal din corpul oricărei ființe. Propria umbră va înlocui pe Dan din acea epocă ca dânsul să poată călători pe Lună în acest fel ordinea universală a lucrurilor nu va putea fi schimbată. Mai târziu, Dan veni la iubita sa, Maria, și îi ceru să plece cu el pe Lună ca să trăiască împreună, nestingheriți de cineva. Umbra iubitei lui Dan se va ivi atunci ca să o înlocuiască pe Maria din lumea ei. Dan și Maria au primit puterile supraumane ale propriilor umbre: le-a fost dat darul cunoașterii depline și cel al înfăptuirii unor întregi lumi din nimic. Pe lună, Dan a lasăt pe Maria acolo și s-a întors pe Pământ. Ajungând în văzduhul planetei va privi în lungă cugetare Pământul apoi îl va micșora până la mărimea unui mărgăritar. La întoarcere îl va agăța la salba iubitei. Pe lună, printre îngeri, Dan începea să creadă în natura divină a propriului sine. Fiind fascinat de această idee, el îndrăznise să cugete într-o zi: Oare fără s-o știu nu sunt eu însumi Dumne... Nu reuși să termine afirmația dar lumea creată de el pe Lună se destrămă ca un vis. Dan nimeri într-un spațiu al forțelor primordiale având cu sine doar mărgăritarul și cartea lui Zoroastru. Aruncă mărgăritarul înaintea sa și citi ceva din carte atunci piatra prețioasă se transformă la loc în planetă. Acum vedea cum cade pe Pământul revenit la forma inițială, urmărea derularea căderii până ce se trezi și din nou era Dionis. Adormise lângă fereastra unde stătea. Visul sau viziunea sau realitatea care a trăit-o îl făcu să creadă despre propria sa relație de iubire că nu va avea sorți de izbândă. Îi scrise o scrisoare de adio apoi așteptă să vadă cum va reacționa la această veste. Fata, ce tot Maria se numea, apăru în fereastra de vizavi în timp ce el o urmărea discret. Văzând ochii ei în lacrimi și scrisoarea mototolită de mâna ei, el își pierdu cunoștința și căzu la podele. Maria văzând această scenă, se îndreptă cât se poate de repede spre casa lui ca să-l ajute. Era însoțită de tatăl ei și de un doctor. Medicul examină pe Dionis și fiindcă era foarte slăbit îi induse un somn adânc din leșinul în care căzuse, atunci se pomeni din nou în epoca și în postura lui Dan. Acesta se întâlni la el acasă cu propria-și umbră. Dan se simțea bolnav, pe moarte. Umbra surâdea și stătea fixată pe un perete. În acel moment intră în chirie maestrul Ruben. După replici contradictorii și destăinuirea lui Dan că moare, Ruben îi spune că umbra e de fapt un portret care îi seamănă lui. În odaia lui Dan mai intră încă doi oameni necunoscuți pentru el care par a cerceta ce se întâmplă acolo apoi unul din ei spune despre Dan: Are friguri... e în deliriu. În acea clipă, o nouă teleportare se produce. Este iarăși Dionis. Grav bolnav. Lipsește portretul tatălui său din perete și lipsesc cărțile vechi care le avea însă stă în casa sa doar că acum era garnisită cu mobilă nouă și elegantă și numai patul de boală e același. Deghizată în băiat, Maria, iubita sa se așează pe patul său și amorul dintre cei doi se făcu simțit din nou, ca mai târziu să devină tezaurul căsniciei lor neobișnuite. Un mariaj dintre doi fugari îndrăgostiți care trăiau după bunul plac într-un oarecare loc izolat și ferit de lume.

Realitatea lui Dan și realitatea lui Dionis pot fi două lumi dualiste/contradictorii sau două lumi complementare. A alege între cele două posibilități înseamnă de fapt a alege dintre două filosofii gnoseologice care macină sufletul înțelepților de la începuturi și până în prezent.