Realitatea sau o multitudine de realități individuale

În tendința noastră de a acorda proporții generale unor cazuri particulare denaturăm capacitatea noastră de a percepe ce se întâmplă în jurul nostru pentru că acest raționament inductiv conduce spre tendința de a gândi cu amintirile acumulate când ar fi fost indicat să folosim simțurile ca să cercetăm o situație din prezentul imediat. Cu alte cuvinte, de ce să ne bazăm pe ceea ce cunoașteam înainte despre un subiect când putem acum să examinăm cu mai multă precizie aspectele-țintă?! De obicei, totuși, conștiința umană se bazează preponderent pe memorie în detrimentul percepțiilor senzoriale astfel că trăim o bună parte din viața noastră în trecut și în viitor prin judecățile, concepțiile și dorințele care le purtăm în minte și psihic.

Totodată, cu siguranță, simțurile noastre captează mult mai multe date din realitate decât psihicul nostru (cel puțin partea lui conștientă) procesează. Într-o anumită măsură realitatea se derulează în conștiința noastră ca un film mental. Spre deosebire de filmul cinematografic, acesta operează cu mai multe tipuri de date (alături de cele vizuale, auditive mai sunt cele olfactive, gustative, tactile dar și altele care încă nu le înțelegem prea bine, cum ar fi propriocepția, echilibriocepția, termocepția, nocicepția, cronocepția, interocepții etc). Ceea ce face fiecare din noi este să creeze scurtmetraje care ulterior le combină în lungmetraje care la rândul lor vor constitui un film unic, filmul propriei existențe. La acest film general se va apela de fiecare dată când se va considera de cuviință. Atunci când creăm aceste înregistrări mentale prelucrăm, selectăm, combinăm informațiile senzoriale cu cele din arhiva mentală - memoria.

Și chiar mai mult, exact în momentul când creierul primește o senzație de la organele de simț el o va prelucra înainte de a contura o reprezentare despre secvența de realitate analizată. Procesul respectiv are loc foarte rapid ceea ce lasă loc pentru o dispută: omul este un corp fizic bazat pe reacții chimice și semnale electrice (nervoase) sau mai dispune și de alte mecanisme bioenergetice. Revenind la creierul uman ce modifică (produce o expresie logică) percepțiile senzoriale, sunt mai multe dovezi în acest sens: pe retina ochiului imaginile sunt inversate deși creierul nostru înlătură instant acest neajuns, la fel se întâmplă (în anumite cazuri) și atunci când oamenii folosesc ochelari cu diferite proprietăți optice - până la urmă sistemul nervos uman face ca individul să vadă cum vedea de obicei etc.

Alcătuind un film mental aparatul psihic împreună cu sistemul nervos va decupa secvențe din percepțiile primite, va selecta cele care se pretează memoriei, emoțiilor, convingerilor și personalității sale, le va prelucra de la o stare brută la o stare finită ca în final să obțină un colaj informațional.

Totodată nu putem accesa pe deplin acest proces complex și vast care se numește realitate pentru că nu avem toate organele de simț necesare. Spre exemplu, în procesul evoluției, ochiul uman operează numai cu radiația vizibilă (lumina solară) deși există mult mai multe tipuri de radiație (X, gamma, ultravioletă, Röntgen ș. a.) emise de soare care nu le putem percepe. În această ordine de idei, cred că putem afirma că organele noastre de simț permit să accesăm numai un anumit nivel de realitate. Este vorba de procesul evoluției care a condus spre dobândirea și perfecționarea acelor mecanisme senzoriale care asigurau supravețuirea și perpetuarea speciei lăsând problema filosofică a cunoașterii absolute a realității într-o parte (posibil evoluția a amânat rezolvarea ei pentru câteva sute de mii de ani până când oamenii și așa ar fi descoperit instrumentele artificiale pentru detectarea altor dimensiuni ale realității - microscopul, telescopul etc).

Realitatea este o sumă de realități individuale nu doar din cauza modului particular de prelucrare a percepțiilor senzoriale și a numărului limitat de organe de simț. Fiecare individ, din orice specie nu ar proveni, trăiește în propria sa realitate. Realitatea mea, ca ființă umană ce stă acum pe pat, cu ochii ațintiți într-un caiet și făcând niște mâzgâlituri este diferită de cea a viermelui care roade din scândurile patului meu. Chiar dacă am avea aceleași organe de simț și același mod de prelucrare a informațiilor senzoriale, realitățile noastre ar fi diferite. Ceea ce aș cunoaște eu nu ar cunoaște amicul meu, viermele și viceversa. Mă refer desigur la situații particulare care fac ca acel colaj informațional descris anterior să varieze chiar dacă actanții există și se manifestă într-o realitate cu reguli/legi comune. Inevitabil se iscă concluzia că legile comune ale realității nu sunt condiția suficientă pentru a formula judecăți inductive cu nemiluita. Un exemplu în susținerea tezei ar fi: dacă unele specii de păsări migratoare se orientează în spațiu după activitatea magnetică a Pământului nu înseamnă că și oamenii pot face acest lucru doar pentru că aceste două feluri de organisme trăiesc pe aceeași planetă. Și chiar mai mult, fiecare reprezentant al specii de păsări migratoare are propria sa realitate chiar dacă împărtășește cu semenii săi aceeași abilitate - orientarea în spațiu utilizând câmpul magnetic al Pământului. Să nu uităm, trăim în aceeași lume dar dacă aceasta ar fi o locuință cu mai multe camere atunci fiecare din indivizii oricărei specii ar avea propria lui cameră.

În viziunea mea, mai apare o întrebare la subiectul abordat, dacă doi indivizi ar deține posibilități complete de percepție a realității și moduri identice de prelucrare a senzațiilor empirice, dacă facultățile lor le-ar permite să vadă galaxiile din colțurile universului, lumea din interiorul atomilor, să perceapă procesele fizice și chimice din toate punctele de vedere și multe altele, într-un cuvânt să fie atotsimțitori, dacă doi indivizi ar avea astfel de puteri se va întâmpla să perceapă o realitate comună? Deși în aceste condiții ar fi posibil, eu cred că nu se va întâmpla acest lucru pentru că există un factor care împiedică realizarea acestui obiectiv și anume canalizarea atenției personale în diferite direcții. Dacă unul din ei ar cerceta ultimele galaxii ale universului atunci celălalt ar putea număra câți atomi formează corpul unui virus și atunci fiecare ar crea propriul colaj informațional deci propiul film unic al existențe sale.

Desigur, dacă acești doi indivizi ar putea percepe simultan tot ce se întâmplă în întreaga realitate și permanent (pe tot parcursul vieții) atunci ar putea împărți o realitate comună dar cu condiția că se vor naște și vor muri în același timp și vor avea condiții identice de viață. Însă această posibilitate este prea nefirescă pentru natura realității noastre luând în considerare că indivizii mai au proprietatea naturală de a se deconecta (prin somn) de la o parte din realitate. Dacă ne gândim puțin, înțelegem că și cea mai mică diferență dintre regimurile somn-veghe ale celor doi va cauza două colaje informaționale (două filme) diferite atunci când celelalte condiții necesare erau îndeplinite în mod ideal.

În virtutea celor comunicate, realitatea pare a fi inimaginabil de complexă pentru observatorul ei, cu cel care se află într-o legătură personalizată în măsura în care același conținut este un număr infinit de forme iar un număr infinit de forme are de fapt un singur conținut.