Puterea de a fi

Privesc oamenii din jur. Privesc adânc fețelor lor. Încerc să pătrund în realitatea psihologică imortalizată pentru câteva sutimi de secundă de pe fețele umane. Fețe banale și fețe stranii sau poate doar nemaiîntâlnite, poți întâlni peste tot. Pe străzi, în parcuri, magazine sau oriunde în altă parte. Te întâlnești cu ele de atâtea ori, inopinat, încât numai dorești să se repete acest nenorocit clișeu de situație. Ciocnindu-mă cu acest fapt, nu pot să nu mă gândesc din nou și din nou la ce înseamnă puterea de a fi. Poate este numai o aberație personală această putere de a fi dar pentru mine are o noimă. În orice caz sunt sătul să mă gândesc la fețele oamenilor care trec pe lângă mine pentru că îmi tulbură echilibrul interior. Simt nevoia să mă întreb de multe ori dacă tendința mea de analiza ca observator neutru pe alții căutând să văd un sens, chiar un sens major din felul lor de manifestare este o ocupație în folosul sau defavoarea mea.

Văd oameni care trăiesc subit, care fac lucruri inutile, care cred în lucruri inutile, care își consumă prezența în acte sociale neinspirate și nu pot să nu mă întreb dacă nu sunt și eu exact la fel ca ei. Obligat să fac aceleași greșeli și stângăcii.

În calitatea sa de creatură profund socială, oamenii sunt implicați în felurite angajamente de trai colectiv. Cheia integrării noastre în comunitate sunt o serie de instrucțiuni stabilite tacit, de cele mai multe ori, care trebuie să le respecți în diferite contexte sociale dar nu neapărat se cere conștentizarea acestui fapt ceea ce favorizează abordări eronate cu privire la rolul și limitele societății în raport cu mine fiind un individ liber de la naștere și având dreptul natural de a juca după unele reguli sociale sau de a mă abține de la acel joc. Aceste instrucțiuni sunt valabile pe un spectru larg de aspcte sociale: apartenența la un grup, practici cotidiene, muncă colectivă etc. Într-un final, toate acestea sunt doar mijloace de atingere a unor scopuri personale ce înseamnă că nu putem pune semnul egal între ele și puterea personală de a fi. Problema nu constă în aceste instrucțiuni ci reducerea comportamentului uman la aceste instrucțiuni. Cred în valoarea evoluției astfel că un individ să lase o amprentă personală în lumea socială ceea ce ar însemna un nivel extins al puterii de a fi astfel ca o societate să devină un centru de intersectare a unor individualități și nu un loc de standardizare comportamentală a indivizilor. Până la urmă omul social este doar unul din aspectele omului biologic ceea ce înseamnă că societatea formează individul dar și individul poate forma societatea în măsura în care este conștient de puterea sa de a fi .