Problema modernă a senzațiilor

Evoluția istorică a omenirii şi a civilizațiilor în particular a condus treptat, printre altele, spre noi experiențe senzoriale. Istoric vorbind, modul de viață din ce în ce mai sofisticat al omului va produce variate habitate ale experienței empirice. Toate acestea vor defini ceea ce un individ va trăi, va simți în epoca în care el se va naşte.

Dacă ar fi să întreprindem o călătorie imaginară în timp, până în epoca preistorică, am putea intui opoziția dintre habitatele experienței senzoriale ale omului preistoric față de cele ale omului modern. În epoca gintelor, vremea glaciară, îmbrăcămintea şi adăposturile rudimentare sau integral naturale (grote, ravene împădurite) asigurau un trai cu percepții empirice mult mai vii, mai puternice, mai profund experimentate. Căldura sau frigul din aer şi mediu, umiditatea şi temperatura solului, paraziții, inflamațiile de natură fizică, chimică, microbiană, intensitatea luminii solare şi a radiației solare erau simțite direct şi constant de omul preistoric. În fața acestor habitate ale organelor de simț acesta nu avea nici un refugiu. Chiar şi senzații fiziologice ca cele de durere, sațietate, foame sau sete erau diferite de cele ale noastre pentru că întreaga industrie alimentară, farmaceutică bazată pe chimia organică modernă nu exista atunci şi nici chiar în epocile ulterioare. Desigur că anumite remedii terapeutice naturale, preparate chimice biologice din țesuturi vegetale şi animale (substanțe anti-inflamatorii, toxice, psihotrope, analgezice ş.a.) care ar fi putut fi obținute erau folosite şi atunci, probabil din timpuri imemoriale dar accesul la habitatele senzoriale primare erau permanente, o izolare senzorială suficientă pentru individul în parte nu pare să fi fost posibilă. Generalizând, omul preistoric şi chiar cel antic, cel medieval sau modern trăia şi simțea acelaş complex de senzații pe care orice exponent al mediului biologic le experimenta de-a lungul vieții. De pildă, senzația de durere, intensitatea ei, durata ei era trăită mult mai profund de predecesorii noştri. Procedurile medicale sau chirurgicale puteau fi foarte dureroase şi riscante (amputații fără anastezice moderne, reabilitarea dupā fracturi de oase, boli contagioase, degerare, hipotermie etc). Pe de altă parte, frumusețea acestor senzații fireşti, perfecționate de cele 3 miliarde de ani de evoluție biologică, fie ele plăcute sau neplăcute, frumusețea mecanismelor biologice de imunitate şi regenerare, de auto-reglare a senzațiilor, rezistența psihologică şi fiziologică, acuitataea, precizia şi rapiditatea procesării stimulilor externi, toate aceste facultăți naturale vor rămâne pentru noi, contemporanii, un fenomen pe cât de normal, pe atât de necunoscut. Trăind într-o epocă chimică, dominată de progresele uimitoare ale chimiei organice, abordăm totuşi primitiv şi ignorant potențialul distructiv sau constructiv al industriilor adiacente. În epoca noastră se întrebuințează o variată gamă de excitanți şi inhibitori de senzații, omul contemporan este tentat şi predispus să modeleze şi să blocheze desfăşurarea biologică a experiențelor senzoriale şi fiziologice: pentru camuflarea/atenuarea oricărui disconfort fizic se apelează la analgezice, pentru a bloca senzația de foame şi oboseaĺă la cofeină, pentru a camufla nervozitatea la sedative, pentru revitalizarea tonusului fizic la energizante etc. Putem afirma cu încredere că omul contemporan cumpără plăcerea simțurilor de aceea senzațiile au devenit în lumea noastră banale ca expresie şi insuficiente, şarmul lor natural a fost deteriorat. Totodată, structura chimică a corpului uman se modifică în acest mod la fel şi structura senzațiilor ce le poate percepe. Printre altele, dependența, alergiile, pierderea vigoarei biologice, afecțiunile psihice/psihologice sunt comune omului modern şi definesc o parte importantă din senzațiile trăite în epoca noastră.

Problema modernă a senzațiilor este mult mai complexă şi nu se rezumă nici într-un caz doar la proastă educație particulară şi mecanisme biologice care declanşează dependența psihologică şi fiziologică, aceasta include şi factori majori de sistem: factori culturali, economici şi antropogeni.