Popularizarea vicioasă a științei moderne

Epoca științei moderne a început cu revoluțiile tehnico-științifice și mișcările culturale din Renascentism (Evul Mediu tardiv) și Era Modernă. Cu toate că, numeroase cunoștințe din secolele anterioare au fost descoperite și prelucrate în fiecare epocă și cultură, a fost necesar de multe milenii ca cursul invențiilor și a bazelor teoretice din științele formale ca matematică, logică, interpretare simbolică și comunicare codificată să fie consolidat și transformat în științe naturale ca fizica, biologia, chimia sau geografia etc și științe sociale ca jurisprudență, științe istorice, lingvistică, sociologie ș.a.m.d.

În istoria umană au existat perioade când cunoștințele dobândite de umanitate au fost pierdute în procesul de trecere de la o paradigmă culturală la alta sau înțelese greșit ca spre exemplu faza de tranziție istorică de la Antichitatea târzie la Evul Mediu timpuriu când întregul tezaur cultural al civilizațiilor antice a fost prefăcut și ajustat în teologie creștină și feudalism. Datele obținute de sumerieni, egiptenii antici sau indienii antici din chirurgie, geometrie, astronomie, algebră ș.a au fost prea puțin utilizate în era medievală de până la perioada gânditorilor renascentiști. Putem afirma că gândirea științifică modernă a ignorat aceste date și a trebuit ca în propria ei paradigmă culturală să le redescopere și să le tranforme în științe. În punctul în care au fost colectate cunoștințele fondatoare a fiecărui domeniu empirico-rațional, întregul sistem științific s-a dezvoltat oarecum exponențial ajungâng până la cotele în care trebuia să analizeze domeniul cultural al omului istoric.

În acest punct delicat și necesar, care de altfel este situat în prezent, știința modernă este suprapusă și comparată cu mitologia, știința și tehnologia antică din varii motive: curiozitate științifcă, lărgirea orizonturilor culturale, completarea spațiilor goale din istorie dar nu în ultimul rând popularizarea unor ipoteze de elucidarea a unor mistere sau ambiguități istorice cu care ne confruntăm până în prezent.

În mass-media pot fi găsite o duzină de materiale informative care discută fie ambiguu, fie nefondat despre toate subiectele istorice care prezintă sau pot prezenta interes general. De la realitatea istorică a miturilor până la etnogeneza populațiilor umane și structura genetică a speciei umane; de la geometria și alinierea astronomică a monumentelor megalitice și până la nivelul tehnologic care depășește epoca și cultura din care emerge: toate aceste subiecte sunt discutate cu date științifice însă lacunele științifice de asemnea fac parte din acel program mediatic așa că orice specialist în cauză și chiar ochiul publicului amator înțelege că este ceva în neregulă cu acest gen de dialectică. Se pare că interpretarea corectă a acestor date prezentate în orice material informativ, fie el documentar, conferință, interviu sau articol de presă este cea mai mare provocare dincolo de subiectul abordat. Printre cusururile acestor materiale informative putem găsi că referințele istorice confirmă incomplet o teză susținută sau că referințele istorice sunt redate incomplet (spre exemplu este prezentat un autor în favoarea unei aserțiuni dar nu și pasajul din opera autorului care ar sprijina sau combare aserțiunea, după caz). În acest sens, identificarea sau descrierea unor monumente/așezări/evenimente istorice după indicații empirice oferite de un autor/cercetător se face fără a fi dezvăluită/analizată sursa bibliografică ceea ce pare a fi o strategie de popularizare bazată pe extragerea faptelor din ecuație și argumentarea artificială a opiniilor. Și probabil cea mai mare inadvertență întâlnită frecvent în aceste materiale informative este legarea unui subiect cu valoare istorică de un ideal uman sau aspirație umană sau cel puțin tendință socială în modul în care tot ce s-a prezentat despre subiectul istoric este o dovadă morală în favoarea acestor balsamuri sufletești care știm că sunt de natură mai mult psihologică decât empirică.