Pe ecranul realității

Percepem atât de puțin din această realitate! O realitate atât de încăpătoare! Atâtea legi, atâtea fenomene! În jurul nostru se produc atâtea! Cât din toate acestea observăm?! Observăm timpul?! Oservăm vizual spațiul nostru tridimensional?! Cum ar arată spațiul cu patru dimensiuni?! De ce este atât de complicat să ne imaginăm o lume în patru dimensiuni?! De ce nu vedem căldura? De ce avem nevoie de un ceas? Și cea mai crucială întrebare: de ce ne par toate aceste fenomene atât de reale. Dacă privim pe un ecran la imaginea și dimensiunea exactă a unui obiect atunci nu am putea distinge de prezența fizică a obiectului. Când privim într-o oglindă reflecțiile obiectelor știm că sunt doar reflecții pentru că am identificat prezența oglizii. În lipsa acestui concept, nu am putea face diferența dintre niște obiecte fizice și virtuale pe cale vizuală. Astfel de încurcături se pot produce și cu celelalte facultăți de percepție care le avem la îndemână, facultăți dobândite sau înnăscute.

Câteodată avem dorința de a privi adânc în interiorul realității. Oare ce se află acolo?! Un mediu atât de dens într-o țesătură spațio-temporală atât de fină! Această dilemă i-a făcut să admită până și pe fizicienii contemporani că realitatea ar fi un gen de ecran inteligent pe care se derulează evenimente fizice. Dacă este așa, realitatea ar putea fi oricât de complexă. Un mediu virtual în care noi suntem personaje dar pentru că suntem în el, pentru noi el este real. Străfundurile realității... pe cât de mari, pe atât de necunoscute nouă!