Omul Bicentenar

O nuvelă de Isaac Asimov

Isaac Asimov este unul din scriitorii americani de referință în domeniul literar științifico-fantastic. Având o bogată educație științifică, acest autor a reușit să combine fructuos ficțiunea literară și anticipația științifică, oferind în scrierile sale, în același timp, coerența științifică necesară branșei SF (științifico-fantastice) și o stare domoală dar febrilă a firului epic.

"Omul bicentenar" reprezintă o nuvelă scurtă a autorului în cauză ce a fost publicată inițial în anul 1976, în limba engleză, alături de alte scrieri de-ale sale într-o culegere de texte. Scrierea dată a fost apreciată pozitiv de critica literară și desigur, de fanii cititori, de asemenea, a câștigat în anul 1977 două premii și anume: premiul Nebula pentru cea mai bună nuveletă și premiul Hugo pentru cea mai bună nuveletă.

Autorul portretizează în această lucrare o lume, o epocă și o societate formată din comuniunea intelectului biologic cu cel artificial. Nu se precizează când anume se petrec evenimentele conținute în operă dar aflăm că lumea a trecut prin revoluții tehnologice extraordinare astfel că multe din realizările imposibile ale secolului XX erau acum un fapt banal, bine încetățenit în societatea descrisă de nuvelă. Întreaga poveste se învârte în jurul personajului Andrew Martin. Dânsul este un membru îndrăgit al familiei Martin, la sânul căruia va trăi toată viața sa și chiar le va moșteni posesiunile după ce ultimul moștenitor consangvin se va stinge din viață. Andrew Martin va trăi exact două sute de ani, de aici și titlul cărții: "Omul bicentenar". Își va începe istoria vieții sale ca un umil servitor al familiei Martin dar va progresa repede de la acest statut la cel de prieten de familie apoi de membru de familie. Respectat și iubit de toți cei ai casei Martin, el va avea întotdeauna îngăduit dreptul la propria părere și totodată va fi ascultat și susținut.

Andrew Martin va deveni un fervent cercetător al conștiinței umane. Subiectul acesta precum și atributele sale cum ar fi libertatea umană, condiția umană au fost cercetate amănunțit de Andrew timp de șase generații umane sau chiar mai mult. Din toate acestea își formase un ideal, un ideal pe care îl urmărea cu atâta adorație încât părea câteodată o adorație diabolică după cum consemnează și acest paragraf:

- Dar le-ai putea sugera faptul că, întâlnindu-se cu mine, ar evita o campanie dusă de "Feingold şi Martin" pentru întărirea drepturilor roboţilor.

- N-ar fi asta o minciună, Andrew?

- Ba da, Paul, dar eu n-o pot spune. De aceea am venit la tine.

- Aha, tu nu poţi minţi, dar mă poţi împinge pe mine s-o fac, nu-i aşa? Devii din ce în ce mai uman, Andrew.

Dacă nu este încă clar atunci trebuie să menționez că Andrew Martin este un robot, un robot umanoid care dispune de conștiință proprie și liberul-arbitru. În paragraf este precizat că Andrew Martin cere favoarea ca prietenul său Paul să spună o minciună în locul său pentru că el nu poate face acest lucru. Situația în cauză este legată de cele trei legi fundamentale ale roboticii, pe care orice robot trebuia să le respecte necondiționat în societatea respectivă.

Legile fundamentale ale roboţilor:

1. Robotul n-are voie să pricinuiască vreun rău omului sau să îngăduie, prin neintervenţie să i se întâmple ceva unei fiinţe umane.

2. Robotul trebuie să asculte poruncile omului, dar numai atunci când ele nu contrazic Legea 1.

3. Robotul trebuie să-şi apere existenţa, dar numai atunci când grija de sine nu contrazice Legea 1 sau Legea 2.

Viața lui Andrew a avut mai multe etape care s-au perindat în virtutea intenției lui de a transforma robotul din sine în om recunoscut de jure în societatea umană. A început ca robot metalic și a luptat ca să-și obțină libertatea față de oameni sau alți roboți precum și anumite drepturi cum ar fi dreptul roboților la non-violență din partea oamenilor. Având aceste prerogative demne până atunci doar de spița umană, a continuat prin a studia robobiologia (prostetică), prin a scrie o istorie a roboților sau prin a influența opinia publică în chestiuni legislative. A doua etapă din viața sa a început când a obținut izbânda de a deveni un android adică un robot înzestrat cu un corp format din țesuturi umane sintetice, cu alte cuvinte, un robot care din înfățișare nu prea putea fi deosebit de un individ uman autentic. A treia etapă din viața lui Andrew se desfășoară pe măsură ce acest android "trăiește" cu necesitatea impetuoasă de a deveni uman în cele mai mici detalii, fie ele de natură fiziologică sau psihologică, după cum relatează și fragmentul dat:

- Poate, dacă nu m-aş gândi să merg mai departe. Autocurăţirea nu este imposibilă. De fapt lucrez la un dispozitiv care să rezolve problema hranei solide ce poate conţine şi fracţiuni necombustibile, substanţe nedigerabile, ca să spun aşa, şi care vor trebui eliminate.

- Atunci ar trebui să proiectezi un anus.

- Sau un echivalent.

- Şi mai ce, Andrew...?

- Absolut orice.

- Şi organe genitale?

- În măsura în cale ele se încadrează în planul meu. Corpul meu este acum ca o pânză pe care intenţionez să pictez...

Magdescu aşteptă ca fraza să fie terminată şi când crezu că n-o să mai fie, o completă el.

- Un om?

- Vom vedea, îi răspunse Andrew.

- E o ambiţie măruntă, Andrew. Tu eşti mai perfect decât un om. Din momentul când ai optat să devii organic, ai început să cobori.

- Creierul meu n-a avut de suferit.

- Nu, n-a avut. Ţi-o garantez. Dar, Andrew, întreaga revoluţie în domeniul protezelor, declanşată de patentele tale, îţi poartă numele. Eşti recunoscut ca inventator şi onorat pentru asta, aşa cum de altfel şi trebuie. De ce vrei să mergi mai departe în acest joc cu propriul tău corp?

Andrew nu-i răspunse.

Etapa a treia (ultima) din viața lui Andrew continuă cu mania sa de a deveni acceptat în societate în calitate de om. Inițiază o nouă campanie de influențare a opiniei publice în chestiunea dată însă se confruntă cu o împotrivire nemăsurată astfel că cei cărora le cere ajutorul își exprimă scepticismul față de cauza pentru care el luptă. Acum inteligența sa de robot era pusă la încercare pentru că trebuia să înțeleagă natura umană ca să-și poată împlini cauza sa. Într-un final iată ce decizie a luat Andrew în situația în care avea șanse ridicole de succes:

Li-hsing spuse:

- Votul final va fi săptămâna aceasta, Andrew. N-aş putea să-l mai întârzii, dar oricum, vom pierde. Asta e, Andrew.

- Vă sunt recunoscător pentru abilitatea dumneavoastră în tergiversări. Mi-a asigurat timpul de care am avut nevoie, şi am intrat şi eu în joc.

- În ce joc?, întrebă Li-hsing, profund îngrijorată.

- Nu vă puteam spune, nici dumneavoastră, nici chiar celor de la "Feingold şi Martin". Eram sigur că voi fi oprit. Vedeţi, dacă la mijloc este creierul, diferenţa cea mai mare o conferă nemurirea. Cui îi pasă de felul cum este creierul, cum e construit sau cum e format? Ceea ce contează este că celulele creierului uman mor, trebuie să moară. Chiar dacă celelalte organe sunt întreţinute sau înlocuite, celulele creierului nu se pot înlocui fără să se schimbe şi astfel să se ucidă personalitatea. Ele trebuie să moară până la urmă. Reţeaua mea pozitronică durează de aproape două secole fără vreo schimbare perceptibilă, şi ar mai putea dura secole de-a rândul. Nu aceasta este bariera fundamentală. Oamenii pot tolera un robot nemuritor, pentru că nu contează cât poate dăinui o maşină, dar nu pot tolera o fiinţă umană nemuritoare, de vreme ce condiţia lor de muritori poate fi îndurată numai atâta timp cât ea este universală. Şi din aceste motive nu vor să mă facă om.

Ceea ce povestește Andrew mai sus este de fapt trăirea personală a unei revelații. Și în urma acestei revelații el decide să se supună unei operații ireversbile asupra creierului său prin care capacitatea sa de nemuritor va fi anulată. Într-un răstimp de un an creierul său de robot se va deteriora progresiv și toate funcțiile corpului său de android vor înceta și atunci el va muri. Iată cum își justifică această decizie radicală:

- Unde vrei să ajungi, Andrew? întrebă Li-hsing.

- Am rezolvat această problemă. Cu decenii în urmă creierul meu pozitronic a fost conectat cu nervi organici. Acum, o ultimă operaţie a aranjat această legătură în aşa fel încât treptat, treptat, să mi se scurgă potenţialul din reţea.

Pentru o clipă, pe figura uşor ridată a lui Li-hsing nu se văzu nici o expresie. Apoi buzele i se crispară într-un rictus.

- Vrei să spui că ai aranjat să mori, Andrew? Nu se poate. Asta ar viola Legea a Treia.

- Nu, îi răspunse Andrew. Am avut de ales între moartea trupului şi moartea aspiraţiilor şi dorinţelor mele. Legea a Treia ar fi fost violată dacă aş fi lăsat trupul să trăiască cu preţul unei morţi mai mari.

Li-hsing îi prinse braţul ca şi cum s-ar fi pregătit să-l zgâlţâie, dar se stăpâni.

- Andrew, n-are rost! Restaurează legăturile...

- Nu se mai poate. Au fost deteriorate mult prea mult. Mai am un an de trăit, în jur de un an. Voi rezista până la cea de-a doua suta aniversare a construcţiei mele. Nu m-am putut abţine să nu-mi aranjez asta.

- Dar ce-ai obţinut?... Andrew, eşti un prost. Merită sacrificiul?

- Dacă asta îmi aduce condiţia umană, atunci merită. Dacă nu, va aduce un sfârşit chinurilor mele. Merită şi asta.

Andrew Martin, robotul nemuritor devenit benevol un om muritor împlinește două sute de ani în timp ce în mintea sa artificială încearcă să-și conserve gândul care l-a fascinat și intrigat cel mai mult pe tot parcusul celor două secole - "Om!". Aflându-se în agonia morții, într-un scaun cu rotile, semi-conștient și tremurând, asistă la ceremonia dedicată lui și acolo, în final, este onorat cu titlul de Omul Bicentenar de către însuși Președintele Terrei.