Maitreyi
O carte de Mircea Eliade
Am citit această carte din întâmplare. Obișnuiesc să fur din lista de lecturi viitoare ale surorii mele. De obicei, ea descarcă din mediul on-line fișiere cu beletristică care le citește în pararel cu cărțile tipărite. Cred că este o cititoare înrăită de literatură artistică. Căutând din curiozitate în lista ei de lecturi viitoare am găsit aceast roman - Maitreyi. Am decis să-l citesc. Nu știam nimic de această operă literară și nu a fost nici măcar recomandarea cuiva pentru mine. Tot ce aveam era motivația de a citi ceva, orice, din beletristică.
Chiar în timp ce citești, lucrarea aceasta creează bănuieli sau impresia că e mai mult decât literatură. Romanul emană o vedenie autobiografică proaspătă de parcă ar fi fost scris recent și nu în anul 1933. O vedenie care nu poți să nu o crezi. Trăiești alături de personaje ceea ce se întâmplă lor și nu mai faci diferență dintre ficțiune și realitate. Chiar și dacă nu ești un cititor romantic te transformi într-un observator direct și dedicat al idilei desfășurate în carte cu fiecare pagină citită în plus.
Dar și pentru cei mai cinici sau sceptici (ca mine) această carte provoacă interes pentru că nu doar descrie un cuplu cufundat în experiențe lirice personalizate ce este constrâns să reducă la un status quo sinistru relația lui ci și o poveste de viață care se repetă tainic de-a lungul timpului înlocuind actorii dar păstrându-și scenariul. O poveste de viață pestriță ce cuprinde laturi de ordin filosofic, psihologic sau relațional. Poate fiecare din noi o transformă în întrebări și mistere, în trăiri și iluzii, poate de aceea autorul romanului întreabă retoric în repetate rânduri dacă ceea ce i se întâmplă lui Allan (personaj principal și narator) în relația cu familia Sen (cea care găzduiește pe Allan ca oaspete european și chiar, membru adoptiv de familie) și în particular, în relația cu Maitreyi (fiica mai mare în familia Sen) nu este o farsă sau o conspirație.
De fapt, Maitreyi nu este atât o operă care cercetează viața de cuplu ci mai degrabă o scriere care înșiră ba viziuni afective, ba viziuni contemplative despre cum se formează un cuplu, ce semnificații i se acordă și care sunt implicațiile lui sociale în cadrul culturilor. În contextul celor spuse, remarc ceea ce se spune despre căsătorie în carte: dacă un adept al hinduismului (d-na Sen) susține că căsătoria nu înseamnă dragoste ci renunțare atunci Allan (un european cosmopolit) consideră căsătoria - dragoste și nu renunțare deci împărtășește o viziune antagonistă și inversă față de viziunea d-nei Sen.
Romanul în cauză reluează teme vechi, ancestrale și obsesive despre conținutul și adâncimile întâlnirii existențiale dintre un bărbat și o femeie care trăiesc o experiență comună, orice ar fi această experiență: soartă, joc, ridiculitate, decizie conștientă, nebunie, imposibilitate, tradiție sau agonie. În orice caz, în cartea Maitreyi nu vorbim de iubire, nu de acel concept de iubire comun, lipsit de greutate și comercializat care îl găsim pe coperțile publicațiilor (și peste tot în lumea modernă) care vând mituri despre preceptele unei iubiri perfecte și realizabile apelând la naivitatea și credulitatea publicului. În cartea Maitreyi trăim emoția și îndoiala din jurul unei viziuni de cuplu care trece de limitările culturale și se încăpățânează să lupte cu tot ce-i stă în cale pentru a persista dar nu vorbim de ceva care poartă o denumire obscură , superficială și denaturată pentru că nu știm despre ce vorbim, atunci.
Maitreyi este o expresie a vieții care trebuie trăită în prezent orice s-ar întâmpla și care cere decizii dincolo de orice motivație sau dimensiune afectivă care ar nuanța construcția misterioasă a realității. Nu sunt persoana care citește o carte până la capăt și când nu-i mai place dar pentru că în romanul Maitreyi se folosește acest concept de iubire (orice ar însemna el, de facto) drept un pretext, să se prezinte de fapt viața în toată splendoarea ei dramatică, am citit această carte cu mare interes și încordare până la sfârșit.