Literatura sec. XX

Cînd oamenii nu mai vreau să ştie, ei se refugiază în artă. Sînt disperaţi datorită "nisipului" cufundat în "urme", "urmele" care formează o realitate labirintică. Artistul este creatorul disperat care spune:vreau să şterg "urmele" de pe acest "nisip" şi atunci cînd va fi gol voi crea o lume nouă, care s-o înţeleg şi care să fie după mine. De ce ca el? Pentru că acolo va fi un refugiu al speranţei artistului. Şi totuşi, în viaţă apar surprize... Poate ar trebui să rămînem "savanţii"care caută realitatea realităţilor? Omul trăieşte într-o sumă finită sau infinită de determinate şi nedeterminate. Captiv într-o lume, materială la exterior şi spirituală în interior el se "agaţă" de un punct de reper în lumea şi viaţa sa ca să-şi motiveze tendinţa de a trăi. Condiţia umană îi oferă libertatea de alege ca punct de reper:plăcerea sau sentimentele, dorinţa sau raţiunea. Nu exclud că oamenii se orientează după mai multe puncte dar la modul general unul din ele domină pe celelalte. Dînsul alege să fie într-un fel sau altfel din cauza propriului univers interior şi din cauza lumii exterioare care îl afectează la fel de mult dar alegerile proprii. Una dintre importantele alegeri omeneşti este aceea de a fi Creator. Remarc marii creatorii de literatură contempornă pentru că am să "vorbesc" despre creaţia lor. Au trăit într-o epocă în care lumea şi-a asumat responsabilitatea cu privire la grandioase alegeri. Oameni şi societăţi au trăit înnaripări şi căderi extraordinare şi au creat astfel o societate care se transformă profund, care neagă şi evită tradiţiile căci le consideră adevărate obstacole în cadrul progresului societăţii umane. Contemporanii acestei epoci cred că acum imposibilul este posibil, şi credinţa lor este motivată de "explozia" ştiinţifico-artistică din această epocă. Inevitabil trebuie să pun această întrebre: ce este literatura sec.XX? Este literatura ce "respiră cu oxigenul înnoirii". Creatorii literaturii sec. XX au creat într-o perioadă de revelaţie cînd au răspuns cu moneda modernismului la fenomenele politice, sociale, culturale ale epocii. Operele lor au fost dedicate noii societăţi în calitate de apărători ai idealurilor umaniste de aceea creatorii de literatură au fost condamnaţi de regimuri rasiste,totalitare care se opuneau cu vehemenţă acestor idealuri. Istoria cunoaşte cîţi dintre scriitorii acestei epoci au fost nevoiţi să plece din patrie din pricina activităţii literare. "Metamorfoza" (și desigur cartea cu același titlu a autorului Franz Kafka) e ceea ce defineşte plenar arta literară din sec.XX. În literatura contemporană noţiunea de metamorfoză e la fel de reprezentativă ca tetrul epic pentru Bertolt Brecht sau termenul "imagisme" pentru Ezra Pound. Într-adevăr transformarea a dominat în esenţă literatura sec.XX. Această transformare s-a manifestat global şi individual, în multe din operele literaţilor. A avut loc o înnoire a literaturii la nivelul problematicii abordate, a idealurilor venerate, al conţinutului cît şi la nivel formal (genuri, specii, structuri, compoziţii, procedee inovatoare). S-a "închegat"o literatură" nonaristotelică", în care teoria literară din "Poetica" nu mai era validă. Noul tip de literatură evolua în concordanţă cu ideea că este necesar o purificare emoţională şi raţională. O metamorfoză inedită a noii literaturi sînt viziunile despre rolul gîndirii şi espresiei în procesul de creaţie literară. Noua literatură este fragmentată de curente şi miscări artistice ca dadaismul, suprarealismul, futurismul, ermetismul, imagismul.Aceste manifestări artistice de mare amploare au "doctrine"extrem de diferite dar toate presupun independenţa faţă de vechea literatură. S-a metamorfozat construcţia realităţii în ficţiunea literară printr-un raport de invenţie şi astfel s-a demonstrat că literatura nu poate fi considerată doar o simplă oglindire a lumii reale.