Hainele: între necesitate și capriciu

Unul din aspectele vieții cotidiene este vestimentația. Hainele au apărut ca o necesitate umană. De la începuturile civilizației umane, omul a făcut o descoperire crucială pentru destinul său în cadru social dar și în cadru privat. Ființa umană a realizat că nivelul său de trai dar și bunăstarea sa fizică vor fi îmbunătățite dacă își va acoperi corpul cu niște învelitori sau cuverturi care fie îl vor proteja de frig, umezeală, vânt; fie îl vor proteja de căldură, radiație solară; fie îl vor proteja de factori mecanici din mediu cum ar fi drumurile pietroase, minele, terenurile accidentate etc.

Ceea ce vreu să punctez prin acest prolog este că vestimentația nu a apărut dintr-un capriciu ci mai degrabă printr-o constrângere a condițiilor de mediu în contextul în care populația umană creștea extinzându-se pe terenuri mai puțin favorabile traiului în piele neacoperită. Spre exemplu pantalonii blue-jeans sau blugii (cuvânt-prescurtare în vocabularul românesc de la englezescul blue-jeans) au apărut în sec. XIX și erau folosiți de muncitori și fermieri mai ales în munci extrem de grele cum ar fi extragerea zăcămintelor naturale sau prelucrarea terenurilor arabile fiind apreciați pentru rezistența lor și gradul înalt de protecție iar începând cu anii '70 acest model de pantaloni a devenit un mijloc de emancipare individuală și o formulă consacrată de obicei vestimentar. Deși ar părea că acest adevăr este prea banal pentru a fi comunicat trebuie să vorbim despre el pentru a înțelege că obiectul de cult care a devenit vestimentația nu avea semnificațiile posedate astăzi fiind doar o necesitate umană ca oricare alta în momentul apariției ei.

Cu timpul vestimentația și-a extins rolul și funcțiile în lumea umană. În primul rând vestimentația a devenit o ocupație socială, o direcție economică care producea bunuri. Mai ales oamenii din epocile anterioare dețineau cunoștințe de producere a hainelor pentru a-și asigura necesarul de haine personale odată ce ei înșisi le făceau. Desigur odată cu evoluția societăților au apărut categorii sociale specializate în fabricarea vestimentației (cizmari, pantofari, țesători ș.a.m.d) care erau responsabili într-un fel de îmbrăcarea obștei. Conceptul de îmbrăcăminte și-a extins câmpul semantic cu încă un sens atunci când a primit rolul de a reprezenta originea socială a individului ori ocupația sa/reputația sa actuală. Din istoria societăților umane se știe că un nobil purta haine special create pentru nobili, un scrib purta haine pentru scrib și această relație de complementaritate poate fi conferită întregului spectru de funcții sociale. Poate că portul specific diferitor categorii sociale nu poate fi identificat cu îmbrăcămintea-uniformă (cu excepția ținutelor vestimentare din instituțiile didactice, religioase, militare) dar putem găsi multe similitudini între cele două în istoria umană. În contextul celor spuse țin să adaug că expresia: haina îl face pe om pare să aibă un sens profund istoric.

Înclin să cred că obiceiul uman de a impune porturi specifice grupurilor umane a devenit în zilele noastre din realitate istorică în realitate psihologică. Ceea ce vreau să spun este că vechile semnificații acordate hainelor s-au prefăcut astăzi și-au devenit obiceiuri vestimentare de afirmare personală sau de redare a bunului gust personal sau a unui status social prestigios. Aceste trei direcții spre care sunt canalizate noile obiceiuri vestimentare ar putea să nu existe de facto, s-ar putea doar mima bunul-gust sau acel status social prestigios ar putea să nu fie în natură însă în zilele noastre vestimentația ca estetică sau practică socială poate opera cu elemente fictive. Într-un fel, evoluția socială a condus la abstractizarea fenomenului vestimentar până la granița unde hainele au devenit un mesaj social. Asortez o pălărie tricorn din material impermiabil de culoare stacojie la o manta lungă de nuanță cărbune și bocanci bruni pentru că sunt o fire artistică și neobișnuită (indicat ar fi aici și un accesoriu cum ar fi o arbaletă în mâină pentru posesorul ținutei) sau asortez o pălărie arămie Panama cu o cămașă oliv, pantaloni chinos cafenii-deschis și sandale (purtate fără ciorapi, doamne-ferește) de nuanță violet-episcopal pentru că sunt o fire caldă și jucăușă. La capitolul comunicare prin vestimentație, trebuie să menționez că hainele au devenit în zilele noastre și un veritabil spațiu de publicitate. Pe haine vedem deseori imprimat pe lângă numele producătorului ei, modelul, mărimile articolului și alte informații cum ar fi sloganuri de reprezentare a unor companii sau mesaje de popularizare a unor tendințe sociale. Cu alte cuvinte, noi ca purtători de haine devenim și niște purtători de publictitate ceea ce nu mai miră pe nimeni în lumea noastră aglomerată până la saturație de campanii de promovare.

Consider că în prezent se conturează două aspecte noi ale industriei vestimentare pe lângă cele care s-au acumulat pe parcursul timpului. Apectele de care vorbesc vor trasa în opinia mea viitorul acestui domeniu de activitate. Primul aspect este legat de materia primă folosită la producerea articolelor de îmbrăcăminte. În prezent se folosesc materiale textile pe bază de fibre vegetale și animale. O largă utilizare o are materialul din fibre de bumbac. Se fabrică o gamă foarte diversă de articole cu acest tip de fibre. Pantalonii chinos, tricouri, cămăși, ciorapi și tot așa mai departe conțin preponderent bumbac în compoziția lor. O altă fibră larg utilizată în industria textilă este cea de cânepă din care se confecționează modelele de blugi. Un rol important în domeniu deține și inul apreciat pentru fibrele sale rezistente și destul de elastice. Pe lângă fibrele vegetale, sunt folosite și fibre animale sau materie primă de origine animală. De obicei vorbim de blănuri, piei, păr, pene sau fildeș pentru accesorii. Probabil cel mai utilizat material textil de origine animală este lâna de oaie. Ușor de obținut față de alte tipuri de fibre și are proprietăți textile dovedite de-a lungul timpului. Alte materiale textile ar fi cașmirul obținut din părul extrem de subțire a unei rase de capre ce trăiește în munți, mătasea obținută de la o insectă domesticită și anume fluturele de mătase (coconul de mătase se obține de la insecta în stadiu de omidă deși se folosește uzual expresia incorectă științific viermi de mătase). O întrebuințare în domeniul vestimentar o au și blănurile, pieile, fildeșii. Cele din urmă s-au dovedit a fi foarte costisitoare atât pentru umanitate cât și pentru biosfera Terrei. Multe din speciile de mamifere înzestrate cu blană au ajuns în prag de extincție sau deja au dispărut, spre exemplu unele specii de jder, vidre, antilope ș. m. a. Din cauza fildeșilor speciile de hipopotam, rinocer și elefant sunt amenințate de extincție sau deja în prag de dispariție. În prezent se observă tendința de a se utiliza materiale textile mixte create din fibre naturale și sintetice deși prevalează în compoziție cele naturale. Spre exemplu costumele, paltoanele, hanoracele au în compoziția lor bumbac, lână și doze mici de nailon sau alte materiale sintetice. Nu mă îndoiesc că industria vestimentară se îndreaptă cu sau fără voia consumatorilor de îmbrăcăminte spre era materialelor sintetice odată ce numai așa poate fi acoperită cererea tot mai vastă de haine. Nu cred că fauna și flora Terrei mai poate fi exploatată pentru suplinirea necesarului de materii textile, nu mă refer la lipsa cantităților necesare de materie primă naturală ci la efectele devastatoare asupra ecosistemelor în procesul obținerii acestor resurse. În prezent circulă o opinie antipatică față de haine pe bază de fibre sintetice. Mulți consideră că sunt prea dăunătoare pentru a fi purtate. Spre exemplu, cauciucul are o astfel de reputație. Dacă este să admitem că această părere generală este adevărată atunci nu ne rămâne decât să înlocuim materialele sintetice actuale cu altele, de nouă generație care ar avea pe lângă proprietăți textile și proprietăți bio-integrative pentru că nivelul actual al chimie organice poate să ofere și astfel de oportunități.

Cel de-al doilea aspect al industriei vestimentare ține de comoditate și modelare anatomică. Cred că industria vestimentară va produce în viitor îmbrăcăminte care va susține preferințele de design anatomic ale posesorului de haine sau va regla proporțille optime ale corpului. Cu alte cuvinte hainele vor deveni un vădit accesoriu medical pe lângă celelalte funcții deținute întocmai cum astăzi asistăm la procesul de promovare a unei nutriții sănătoase dincolo de preferințe și tradiții culinare. Logica acestui potențial fapt se găsește în faptul că relația dintre noi și hainele noastre este foarte strânsă. Le folosim zi de zi, oră de oră ca să mențină și să susțină funcțiile noastre biologice: temperatură corporală optimă, protecție fizică, corectarea poziție corporale, igienă personală etc.

De-a lungul istoriei am putut observa că articolele vestimentare au primit treptat întrebuințări noi pe lângă cele vechi. Producătorii de îmbrăcăminte au trebuit să îmbine pe toate acestea. Hainele au devenit în timp mai complexe, oferind mai multe posibilități de satisfacere a necesităților corpului uman. Acest proces nu poate decurge decât progresiv de aceea viitorul rezervă articole și ținute vestimentare din ce în ce mai sofisticate. Dincolo de acest fapt, industria vestimentară va trebui să reformeze procesul ei de producere pentru a asigura protecția mediului și conservarea resurselor naturale inclusiv a biosferei.