Evoluția. Două perspective. Doi actanți

Probabil nu sunt tocmai persoana avizată să comunice despre ceea ce urmează. Motivul este unul lesne de priceput și anume lipsa unor studii științifice întreprinse de mine la subiectul dat dar și carențele la capitolul educație în domeniile cunoașterii empirice ceea ce este de fapt, un neajuns comun și aproape omniprezent. Dar pentru că oamenii obișnuiesc să tragă concluzii din informații sau opinii care vehiculează în jur voi spune ce am de gând în speranța că concluziile nu vor fi chiar atât de eronate odată ce m-am condus de regula: ia în vedere numai părerea specialiștilor.

Poate greșesc spunând că sintagma "evoluție" a fost învestită cu sens major odată cu apariția și dezvoltarea concepției științifice de evoluționism. Putem merge chiar mai departe afirmând că evoluția este și un mod propriu de a gândi a lumii moderne, lumea pusă în mișcare de progresul tehnico-științific. Evoluția este în ochii mei un termen desemnat să sintetizeze valoarea aplicativă a unor fenomene, procese și acțiuni care aparțin unor anumiți subiecți sau grupuri de subiecți. Întrebarea dacă aceștia fac parte atât din natura moartă cât și din cea vie este o controversă. Oricum, în acest articol mă voi referi cu precădere la evoluția naturii vii odată ce sunt dovezi științifice documentate la acest subiect.

Cu siguranță, noțiunea de evoluție este multidimensională pentru că include aspecte ce țin de actualizare, adaptare, progres, autoconservare, supravețuire, integrare, simbioză, reacție, comunicare și poate multe altele ce rămân să le aflăm pe parcurs.

Din ceea ce cunosc eu, la moment, planeta Pământ (în mod special locuitorii ei) este supusă la două tipuri de procese evolutive, diferite ca origine. Unul din aceste procese evolutive este îndeplinit de biosferă ca un fel de organism unic și relativ integru (vorbim de o simbioză între lumea vie terestră, planeta Terra și Cosmos). Celălalt proces evolutiv este realizat de om ca element separat al biosferei terestre. Cele două direcții de evoluție au puncte de intersectare dar și multe aspecte specifice. Ceea ce menționez poate fi înțeles mai profund atunci când raportăm conceptul de evoluție la cel de extincție. Luând în calcul această relație de interacțiune, haideți să cercetăm puțin cum procedează natura și cum procedăm noi, umanitatea.

Pionerii lumii vii pe Pământ au fost din ceea ce se spune organismele monocelulare care au evoluat în timp din urma interacțiunii lor cu mediul ambiant (mă refer la spațiul cosmic, corpurile din spațiul cosmic și procesele geologice, climaterice, biosferice de pe Terra). În această călătorie cu mai mulți protagoniști organismele monocelulare au produs mai multe linii paralele de evoluție astfel au îmbunătățit capacitatea de perpetuare și supravețuire a speciei lor dar și au creat descendenți - organismele pluricelulare. Din acel moment suprafața Terrei a devenit habitatul unor specii de organisme monocelulare și pluricelulare care trebuiau să coexiste. Sub aspect temporal, speciile care întrețineau procese proprii de evoluție și autoconservare au putut conlucra spre menținerea biosferei ca element viabil al planetei Pământ. Chiar și după unele catastrofe naturale cum ar fi erupții vulcanice majore, căderi de asteroizi masivi sau procese naturale firești/regulate dar distructive: dezmembrarea și deplasarea continentelor, erele glaciare, schimbările climaterice la nivel planetar din urma arderii organismelor fosile (variații de cărbune) ca urmare a interacțiunii lor cu lava din scoarța terestră și eliminarea în atmosferă a metanului și dioxidului de carbon (marea extincție din era Permiană), natura biologică a Terrei a fost capabilă să renască și să evoluționeze mai departe. În adâncurile mărilor și oceanelor, bacteriile și chiar specii multicelulare prosperă în condiții de viață extreme - lipsa energiei solare, presiuni colosale folosinduse de erupțiile vulcanilor subacvatici. Microorganismele reușesc totodată să supravețuiască în condițiile termice ale spațiului cosmic, rezistând chiar și la radiația cosmică. Readuse pe Pământ, unele din ele pot ieși din starea de spor și se pot înmulți ceea ce vorbește despre puterea colosală a viului de colonizare a spațiului cosmic.

Cât privește omul, aspectul cu cele mai grave implicații asupra biosferei și chiar a Terrei este procesul evolutiv realizat de acesta ca specie și ca civilizație. Ca civilizație, trebuie să menționăm că omul este o specie care exploatează toate mediile de viață și habitatele Terrei. Odată cu succesele științifice înregistrate în epoca modernă și cea contemporană (dezvoltarea telecomunicațiilor, descoperirea și aplicarea forței electromagnetice, dezvoltarea chimiei organice, a geneticii și multe altele), oamenii și-au putut asigura un nivel accelerat de colonizare a Pământului în detrimentul celorlalte specii și a biosferei ca întreg. Creșterea intensivă a populațiilor umane, consumul masiv de resurse naturale, proasta gestionare a deșeurilor, poluarea mediului ambiant, intervenția în procesele biosferice conduc vădit la anularea funcției de supravețuire și autoconservare a biosferei. Acest fapt contribuie într-o anumită măsură la blocarea proceselor evolutive începute deja în natură sau care urmează să înceapă pentru că omul având la dispoziție potențial tehnologic vast poate acționa atât local cât și planetar cuprizând ecosistemele, fauna și flora regiunilor.

Probabil că cele mai importante pericole de origine umană în adresa biosferei (inclusiv și pentru om) sunt: efectul de seră, poluarea radioactivă, poluarea chimică. Efectul de seră este rezultatul eliminării în atmosferă a unor cantități colosale de dioxid de carbon și a distrugerii stratului de ozon din urma activităților umane (producerea energiei, transport, industrie etc). Dioxidul de carbon are rolul de peliculă atmosferică care împiedică întoarcerea radiației solare în cosmos de aceea Terra se încălzește treptat în măsura emisiilor de dioxid de carbon. Ținând cont că acest proces nu este natural deci nu are funcție autoregulatorie, el poate ajunge la cote colosale. Planeta poate deveni un deșert global sau chiar mai rău - o soră geamănă a planetei Venus care are o temperatură de suprafață enormă (peste 400 de grade Celsius) din cauza atmosferei sale supraîncărcată cu dioxid de carbon.

Poluarea radioactivă este o altă amenințare la integritatea, funcționalitatea și supravețuirea biosferei terestre. În activitățile sale, omenirea a reușit de când s-a descoperit radioactivitatea să producă cantități semnificative de substanțe/bunuri radioactive. Ele alcătuiesc infrastructura (cea militară, energetică, de transport, economică etc) țărilor și regiunilor dar și bunurile cetățenilor/consumatorilor (aparate electrice și electronice, surse de curent electric). Toate aceste surse de radioactivitate sunt din ce în ce mai mult folosite și răspândite. Indubitabil, în acest mod, se exercită influență negativă asupra mediului. Nu putem nega posibilitatea că pe lângă temperatura care a crescut la nivel planetar, s-a ridicat și nivelul de radioactivitate, cel puțin regional. Implicațiile biologice ale acestui fapt sunt adaptarea speciilor la noile condiții de viață într-un timp foarte scurt ceea ce nu este un lucru firesc pentru natură care obișnuiește să facă aceasta în milioane de ani. Totodată, condițiile de viață menționate, probabil, vor fi în schimbare dacă nivelul de radioactivitate va crește ceea ce mărește riscul ca speciile să nu se adapteze în momentul potrivit ca să poată supravețui.

O altă problemă este poluarea chimică. Deșeurile și poluanții chimici (detergenți, produse de igienă, medicamente, reziduuri tehnice de la uzine/făbrici, produse chimice de uz casnic și industrial) sunt de asemenea o provocare pentru natură. În prezent, multe din substanțele care fac parte din categoria acestor poluanți nu pot fi prelucrate/asimilate de specii. Materialele plastice, pesticidele, medicamentele sunt o problemă pentru speciile de viermi, ciuperci sau bacterii care au funcția în natură de a descompune ceva. Dar riscul major nu este de fapt acest lucru, ca și în cazul poluării radioactive, natura are nevoie de un răgaz ca să poată găsi o cale de a folosi chiar și aceste substanțe specifice activităților omenești ceea ce necesită prea mult timp de mutații genetice și selecție naturală ca în final evoluția să aducă natura la potențialul de a integra aceste substanțe toxice (pe moment) în circuitul biologic al materiei. Din cele spuse anterior observăm două direcții antagoniste de evoluție: omul și natura.

În zilele noastre se conturează două tabere umane: una din ele, majoritatea oamenilor, este fie ignorantă, fie străină problemelor actuale de mediu iar cealaltă este cea care pledează pentru apărarea drepturilor mediului/naturii (ceea ce este just) dar nu este suficient. Este necesar ca aceste două direcții de evoluție să fie integrate în așa măsură încât acțiunile umane să nu contravină acțiunilor naturale. Sunt domenii în care natura Terrei este mai avansată decât noi (spre exemplu: utilizarea radiației solare, capacitatea de regenerare, prelungirea duratei de viață, mecanismul de procesare a informației) și sunt domenii în care noi, oamenii avem șansa să ajungem din urmă natura biologică prin capacitatea noastră de a învăța și plăcerea produsă de curiozitate. Din partea individului uman se cere disponibilitatea sa de a crea sinergia care va face ca aceste două perspective ale evoluției să lucreze împreună și nu una contra alteia.