Dincolo de bine și de rău

O carte de Friedrich Nietzsche

Dimensiunea concepţiei despre natura umană şi despre lume fecundată de un sihastru care priveşte cu răceală şi detaşare într-un act de contemplaţie exersat pe parcursul întregului său refugiu în pustnicie, această dimensiune formează coloana vertebrală a cărţii. Ochiul autorului vede valorile, normele, judecăţile de valoare ale oamenilor ca într-un caleidoscop în care orice se poate recompune devenind altceva: binele este rău şi răul este bine, moralitatea este o prelungire a imoralităţii, adevărul crud - o justificare a minciunilor utile şi chiar mai mult - această dualitate, bipolaritate apare pe pupila dilatată a pustnicului ca o invenţie convenţională încât voinţa de adevăr a filosofilor este o bătrână şi naivă prejudecată. O parte semnificativă a cărţii este dedicată ideilor moderne, Revoluţiei Franceze şi mişcărilor naţionale din sec. XIX sau cum ar fi spus autorul - epocii plebeiene. Subiectul este disecat într-o formulă extinsă care pune în vizor interdependenţe istorice în modelarea societăţilor ce au apărut în contextul factorilor coercitivi (sclavagism, iobagism etc), voinţei de putere, moralei de a domina şi invers - de a robi, dar şi în contextul evoluţiei spiritului aristocratic care este în concepţia autorului, o formă rafinată de egoism, aducătoare de progres în societăţi adică un egoism necesar. În repetate rânduri se atenţionează într-un fel sau altul despre pericolul epocii mulţimilor (era modernă) care constă în degradarea rasei umane prin vulg, plebe sau mediocrizarea valorilor de către mase. Se avertizează că recunoaşterea puterii mulţimilor ca mulţimi va conduce spre o comunitate mondială în care individul nu va fi decât forţă de muncă ieftină şi docilă. În lucrare se ridică semne de întrebare cu mai multe ocazii şi despre autenticitatea Revoluţiei Franceze şi a valorilor promovate în acest mod (egalitate, fraternitate) de aceea călătorul solitar al cărţii date admite, dezvoltă scenarii (filosofice, desigur) prin care instinctele maselor înlocuiesc cu brio posibilele motivaţii morale ale acestui eveniment epocal. Printr-un citat al autorului cele spuse mai sus ar fi fost descrise aşa: Nebunia e o raritate în cazul indivizilor, - însă în cel al grupurilor, al partidelor, al popoarelor, al epocilor ea constituie regula. Lumea modernă este pusă în contrapunere cu cea medievală şi antică iar cele din urmă sunt descrise de autor ca surse de caractere puternice şi orânduieli sociale aspre dar necesare care ridică spre culmi specia umană ce creşte de parcă ar fi o liană hrănindu-se din corpurile celor căzuţi şi prefăcuţi în sol fertil de către natura risipitoare şi lipsită de milă. Legile naturii depăşesc riturile societăţilor, epocilor. Omul nu înţelege din acest adevăr că el este un animal care minte, minte pe sine iar filosoful spune următoarele la subiect: ...viaţa însăşi este în esenţă deposedare, rănire, biruinţă asupra celui străin şi asupra celui mai slab, oprimare, duritate, impunerea cu forţa aformelor proprii, asimilare sau, cel puţin şi în cel mai blând caz, exploatare... Pornind de la o explozie de mişcări idealiste, utilitariste, deterministe în epoca modernă se face o prezicere filosofică prin care el, creatorul retras, ascuns, pierdut în voluptatea clipei sale de transcendenţă delimitează istoria umană în trei perioade: premorală, morală, extramorală. Perioada premorală este asociată cu epoca preistorică atunci când, spune autorul: valoarea unei acţiuni se deducea din consecinţele sale: actul în sine era la fel de puţin luat în consideraţie ca şi originea sa... Apariţia erei antice a însemnat pe lângă inventarea statului, şi naşterea epocii morale prin care s-a schimbat perspectiva acţiunilor noastre: de la aprecierea valorică a consecinţei la cea a cauzei. Pustnicul în îndelunga şi dramatica sa călătorie cognitivă ajunge până la graniţele unui alt tărâm pe care îl numeşte: perioada extramorală. Atunci natura unui act cât şi valoarea sa va fi măsurată prin ce are el neintenţionat. În era extramorală, morala va fi o judecată pripită înlăturată şi instinctele bune şi rele vor fi într-o relaţie de interdependenţă, derivate una din alta până la punctul în care această clasificare antagonistă va deveni numai ceea ce ar numi autorul voinţă de putere adică voinţa de a trăi de aceea poate, autorul a spus în câteva citate din carte:

A te ruşina de imoralitatea ta: iată una din treptele scării la capătul căreia te vei ruşina de moralitatea ta;

Marile perioade ale vieţii noastre sunt cele în care dobândim îndrăzneala să rebotezăm Răul din noi cu numele de Cel mai bun-ul nostru;

Voinţa de a birui o pasiune nu este la urma urmei altceva decât voinţa uneia sau mai multor pasiuni.

Dincolo de bine şi de rău este o carte care îţi deschide ochii să vezi ce se află dincolo de lumea noastră, dincolo de bine şi de rău de parcă ai părăsi lumea pământească care mişună în arhetipuri şi ficţiuni şi te-ai înălţa spre cosmosul suficient de pustiu şi rece ca să înţelegi că atunci când afirmăm că înţelegem legile realităţii, noi de fapt doar le interpretăm sau ceea ce ar fi putut spune pustnicul incurabil al cărţii: Nu există defel fenomene morale, ci doar o interpretare morală a fenomenelor.