Despre conduită

07.02.2017

Conduita este un fenomen complex şi vast cauzat de mai mulţi factori. Ea reprezintă omul încă de la începuturile lui şi este un argument în favoarea afirmaţiilor că omul este o fiinţă socială, raţională şi care posedă deasemenea înclinaţii artistice, creativitate şi originalitate. Este o parte extrem de importantă din felul de a fi a fiecărui om. Conduita este o noţiune foarte maleabilă şi bipolară în viziunea mea. În primul rând ea nu este un fenomen rigid, inflexibil pentru că în diferite culturi conduita este diferită. În cultura japoneză tăcerea este acceptată ca ceva obişnuit, deloc stânjenitor pe când în cultura unor ţări ca Italia, Franţa aceasta ar însemna careva dificultăţi într-o relaţie. Spaţiul intim variază deasemenea în dependenţă de cultură. De exemplu, în ţările latine acesta reprezintă 0,5-1 m pe când în ţările germanice (UK, Germania, Finlanda, Suedia, Danemarca, Norvegia ş.a.) reprezintă 1-2 m, şi diferenţele de conduită continuă şi în raport cu alte culturi.

Bipolaritatea conduitei constă în faptul că pe de-o parte ea comunică celorlalţi despre individualitatea unui om iar pe de altă parte comunică despre punctele comune dintre membrii unei societăţi. În concluzie, conduita uneşte dar şi dezbină oamenii de aceea eu o consider bipolară. Fenomenul de conduită se manifestă în toate societăţile umane pe mai multe nivele. Efectele acestui fenomen sunt şi pozitive şi negative. Printre efectele pozitive, extrem de importante ale conduitei se numără şi faptul că ea este un excelent mod de comunicare(de obicei neintenţionată) între oameni. Felul cum se îmbracă, cum vorbeşte, cum gesticulează, cum reacţionează în anumite situaţii un om ş. a., dezvăluie foarte multe despre el.

Efectele psihologice ale conduitei sunt foarte importante, la fel ele sunt şi pozitive, şi negative. Prin conduită se poate manipula, se poate induce stări de spirit sau anumite acţiuni. Un comportament agresiv naşte agresivitate şi mai multă, un comportament plăcut, luminos relaxează, calmează sau induce stări de fericire, entuziasm, mulţumire, împlinire etc. Din aceste considerente nu cred că este greşit dacă am spune că conduita sub aspect psihologic are rolul unui psihotrop care ne influenţează viaţa, viziunile, atitudinile şi chiar scopurile. Alte efecte ale conduitei sunt diferenţele culturale, divizarea societăţilor, a grupurilor sociale sau a claselor sociale, anumite obstacole sau din contra avantaje în cadrul interacţionării dintre anumite sociteăţi, naţiuni sau state sau schimbarea, influenţarea sau evoluţia mentalităţii unui om sau chiar a unei societăţi. Acesta se numără printre efectele majore ale conduitei.

Consider că la baza conduitei stau două realităţi de ordin psihologic şi una de ordin socio-cultural:

cei mai mulţi oamenii sunt atraşi de cei care le sunt asemănători(sub toate aspectele fizico-psihologici);

fiecare om este o individualitate;

fiecare om se autoprogramează inconştient să gândească într-un mod având la bază contextul socio-cultural în care s-a născut.

Etnia, sexul, rasa, originea naţională, orientarea sexuală, limba, cultura, religia, educaţia, autoeducaţia, identitatea personală(temperament, aptitudini, caracter, calităţi, viziuni şi multe altele) sunt doar câteva elemente din aceste 3 realităţi care ne influenţează conduita de aceaa ea este atât de complexă. Contextul socio-cultural în care ne-am născut ne influenţează profund (câteodată pozitiv, câteodată negativ) conduita dar să nu uităm că prin identitatea noastră şi noi influenţăm contextul socio-cultural, şi astfel conduita altor oameni. Tendinţa oamenilor de a fi alături de cei care se asemănă cu ei, la fel, influenţează şi conduita lor dar şi a celor cu care interacţionează. Astfel se creează un cerc vicios în care un om influenţează conduita celorlalţi prin propria conduită şi ceilalţi îi influenţează conduita prin conduita lor. În acest cerc vicios orice efect poate fi şi o cauză şi orice cauză poate fi şi un efect.


© 2021 Toate drepturile rezervate.
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți