Cuibul visurilor
O carte de Erich Maria Remarque
Romanul Cuibul visurilor reprezintă o scriere care combină neoromantismul literar cu filosofia pozitivistă. O operă de la început de secol XX (publicată în anul 1920) care descrie viața unor personaje care abordează viața și semnificațiile care le putem atribui acestui fenomen universal din perspectiva unui îndrăgostit de artă ce acordă un sens major vieții în contextul unor trăiri lirice îndreptate spre creație artistică și sens estetic.
Viața este un vis și visul este vis așa cum se menționează în roman. Lumea din jurul din personajelor prezente în carte se desfășoară pe o filieră fantasmagorică care înglobează realitatea socială proprie acestora dar și psihologia lor.
Cuibul visurilor este un local privat pentru artiști dar și despre discuții care vizează arta sau valori spirituale dar care încearcă totodată să reflecte existența umană, condiția umană cât și atitudinea umană față de acea condiție.
Fritz, mentorul acestui club de artă, încearcă să oferă o speranță în a trăi plenar pentru ucenicii săi, cei care îi vizitează atelierul de pictură și îl invită să discute despre semnificațiile minunate ale vieții. Ernst, Elisabeth sau Trix sunt doar unii tineri care au găsit un refugiu în studioul artistic al lui Fritz. Și toți aceștia au devenit convinși că cuibul visurilor e un sanctuar spiritual unde ei pot să trăiască cu adevărat. Aici ei pot să cânte, că compună versuri, să contemple opere de artă plastică, să decoreze atelierul cu trandafiri, să bea vin roșu sau să contemple natura și anotimpurile, înserarea sau bolta nopții, iubirea sau naivitatea umană, destinul sau spiritul, intagibilul și instinctul ca în această afirmație: Ah, spuse Ernst, totul este atât de ciudat și încâlcit. Sau le văd doar eu așa? Absolutul rămâne îndepărtat și veșnic inaccesibil, dispărând în spatele bietei amăgiri multicolore pe care o numim lume sau viață. Depunem eforturi ca niște furnici și totuși ne învârtim mereu în cerc. Oare ne vom atinge obiectivul? De ne-am putea măcar da seama care este obiectivul! Dar în cazul acesta l-am fi atins. Prin urmare, ar trebui să fie doar o pornire nedeslușită, un instinct. Dar nu dispunem nici măcar de un instinct nedeformat. Ferice de animale, căci ele îl au! Uită-te la acel instinct sfâșiat, încâlcit, contradictoriu, pe care îl numim rațiune, în comparație cu cel sigur și neviciat al animalelor. Lumea asta este foarte stranie, Fritz.
Și atunci când Fritz moare bolnav, ucenicii săi îl idolatrizează aducându-i drept ofrande flori și discuții despre măreția care au descoperit ei în eul și viața sa. Îi cinstesc memoria și încearcă să-i urmeze principiile de viață fiind convinși de puterea lor miraculoasă.