Condițiile libertății. Societatea civilă și rivalii ei

O carte de Ernest Gellner

Condițiile libertății. Societatea civilă și rivalii ei este o carte cu un fin simț al umorului. Propune idei, moduri de abordare, moduri de gândire originale care sunt ambalate în stilul comic și jucăuș al autorului. Stilul autorului este pentru mine. Ernest Gellner este savant prin gândire și artist prin expresie. Nu obosește și nici nu plictisește cititorul deși vorbește destul de încurcat. Uneori nu ai nici cea mai mică bănuială - cum se leagă un enunț de următorul. Ca exemplu: După cum am subliniat, exista presupunerea implicită că pluralismul menit să înlocuiască centralismul va fi special și oportun, deosebit de pluralismul societăților segmentare, antice sau tribale, care, deși nu își exercită tirania, nu sînt mai puțin sufocante.

Dar nu aici era adevărata problemă: chiar dacă un Soljenițîn speră într-o revenire la primitivismul Rusiei nord-estice rurale, reîntoarcerea la tribalismul slav de mult depășit nu face parte din agenda de lucru. În interiorul dreptei rusești există relmente un micro-filon care dorește să situeze spiritul slav nu în Biserica Ortodoxă, ci în păgânismul pre-creștin: convertirea lui Vladimir a fost probabil cea dintîi conspirație sionistă împotriva Sfintei Rusii. Dar, deși reconstrucțiile istorice ale păgînismului slav sînt interesante, ele devin irelevante din punct de vedere politic.

Arheopopulismul nu constituie un curent semnificativ în Europa de Est contemporană, iar cei ce vorbesc despre societatea civilă nu trebuie să adauge că nu doresc revenirea la clanurile slave pre-creștine.

Cartea abundă de spirit critic și de observație. Conferă semnificații și înțelesuri din cele mai nebănuite unor evenimente și procese din lumea socială. Le argumentează prin alte semnificații și înțelesuri care au rolul de mărturii astfel se sugerează existența unei compoziții sociale în care totul se reciclează (ideologii, mișcări, curente sociale etc) și se adaptează noului context social. Este o scriere cu caracter.

Paralela făcută de autor între lumea islamică, comunistă și occidentală (democratică) oferă un plus de greutate cărții. Pornind de la aceste realități concret-istorice, autorul explică profund: ce este societatea modernă (inclusiv cea civilă și democratică), care sunt condițiile libertății. Se oferă un model de concurență al acestor lumi. Din acest război al lumilor, putem observa ușor de ce unele din ele cad iar altele se ridică și de ce omenirea este preocupată de condițiile libertății... Preocupată nu atât de substanța filosofică a noțiunii ci de expresia sa concret-istorică și socială. Deci, autorul a descris pe larg un exemplu (războiul lumilor) și astfel a clarificat rolul democrației în lumea modernă și, implicit, a societății civile.

Din ideile care m-au impresionat puternic: autorul menționează despre o situație concret-istorică care oferă învățături prețioase despre esențele autoguvernării. Este vorba de campania de cucerire a Algeriei de către Imperiul Francez. Imperiul Francez s-a confruntat atunci cu o problemă foarte delicată. Algeria nu avea un centru de putere unic, deci, o capitală. Cu alte cuvinte: pentru alte țări - cucerirea capitalei de către străini însemna pierderea războiului dar nu și pentru Algeria. Condițiile geografico-naturale (munți, deșert) au impus organizarea social-politică a Algeriei în comunități care practicau autoguvernarea. Comunitățile în cauză se puteau apăra și administra simultan și eficient. De aceea Imperiul Francez a trebuit să cucerească rând pe rând, fiecare comunitate alegeriană independentă și izolată. Un astfel de război este foarte istovitor pentru cuceritor și se apropie cu desăvârșire de victoria lui Pyrus.

Și cel mai important comunitățile în cauză aveau ceea ce cere un stat. Ele erau capabile să se administreze și apere (din exterior și interior) deci, vorbim de niște modele înnăscute de organizare social-politică care pot fi implementate la orice scară. Autorul a finalizat această compoziție de idei cu o afirmație care mi-a plăcut cel mai mult (plină de sens și frumusețe simplă): Statul era un dar al tribului pentru oraș. Incredibil, cel mai eficient model de stat a venit de la niște comunități agrare, izolate, localizate în munți sau deșerturi și nu de la oraș unde se concentrează intelectualitatea deci, modernitatea.

Autorul cărții date propune și alte idei valoroase. Mi-a plăcut viziunile sale cu privire la centralizarea politică și descentralizarea economică ca piloni ai oricărei societăți moderne. Mai întâi de toate, autorul pune în prim-plan acea dihotomie dintre societatea tradițională (antică, medievală) și cea modernă (industrială). Când vorbim de societatea tradițională, vorbim de societatea clanurilor și genealogiilor (este afirmația autorului care m-a frapat prin exactitatea și expresivitatea ei). După mine, prin aceste câteva cuvinte se cuprinde forma societății tradiționale în care apărarea comunității natale (patriei) este o obligație și nu doar o ideologie.

În societatea modernă, lucrurile stau altfel. Există doar anumite segmente din societate însărcintate cu misiunea de apărare a societății. Totodată, membrii societății moderne pot alege și aleg: să participe la acele acțiuni de conservare a comunități, statului căruia îi sunt cetățean. În societatea modernă, individul are libertatea de a alege fără a fi condamnat în care comunitate să trăiască. Cum a spus și autorul cărții, faptul dat este o pre-condiție a societății civile.

Autorul ne comunică strălucit și despre acele probleme care le întâmpină noțiunea de societate civilă. Scriitorul avertizează că metafizica hegeliano-marxistă, care stă la baza teoretizării conceptului de societate civilă este confuză și evazivă. Una din cauze ar fi că Hegel și Marx au analizat conceptul limitându-se la niște realități social-istorice (feudalismul, industrializarea,). Societatea civilă a fost comparată și contrastată cu aceste realități și astfel conceptul a fost îngustat sub unele aspecte.

În final, autorul propune o definiție societății civile, care, probabil ar rezista timpului și anume PLURALISM INSTITUȚIONAL DE UN ANUME TIP. În acest mod, se face observație că valențele societății civile sunt într-o relație de corespondență cu opțiunile istorice și că o definiție absolută asupra expresiei este greu sau imposibil de formulat.