Cinci sau numărul eronat de simțuri umane

Complexitatea speciei omenești cât și complexitatea realității în care trăiește fiecare exemplar al speciei date conduce spre o serie de interacțiuni care se desfășoară probabil simultan dacă nu avem un simț iluzoriu al orientării temporale sau dacă timpul nu ar fi decât o invenție umană de apreciere și abordare a proceselor repetitive sau nu. Ce vreau să spun ar fi că corpul uman interacționează în exterior, cu mediul său dar și în interior pe două filiere: biologică și psihologică

Manualele de biologie prezintă încă corpul uman ca pe un mecanism biologic înzestrat cu doar cinci organe de simț. Unul din acele cinci organe de simț este pielea, funcția ei de percepție este extrem de complexă (deși aceleași manuale menționează sumar despre percepția prin pipăit) oferind foarte multe date dar pe scurt putem spune că pielea oferă date empirice despre structura fizică a obiectelor percepute. Printre numeroasele date oferite ar fi cele ce țin de: temperatură, volum, textură, densitate, proporții ș. a. Următoarele două simțuri umane țin de depistarea unor proprietăți chimice a obiectelor percepute. Este vorba de gust și miros. Celelalte două simțuri umane țin de percepția undelor. Funcția de percepție a luminii este îndeplinită de ochi iar cea de percepție a undelor sonore de urechi. Cum spuneam, în manualele de biologie se vorbește doar de cinci simțuri dar în realitate câte simuțuri are corpul uman care îndeplinește și funcție de echilibru, orientare temporală, determinare a masei, a gravitației, a vibrațiilor etc?!

Din punctul meu de vedere, organismul uman nu poate fi redus la o concepție științifică expirată. La o analiză mai meticuloasă putem sesiza că corpul uman este înzestrat cu senzori biologici mult mai numeroși astfel este posibilă existența sa într-un mediu animat de un sistem extins de legi fizice. Totodată ar fi indicat să luăm în calcul că potențialul senzorilor biologici oricâți ar fi ei la număr poate fi amplificat prin antrenarea sau chiar educarea acestora. De fapt noi am trecut deja printr-un astfel de proces doar că l-am uitat. Primii ani de viață nu sunt altceva decât timpul în care un copil învață inconștient să-și folosească simțurile umane și să se încreadă astfel că capătă deprinderea de a identifica fenomenele exterioare de cele interioare (psihologie), într-un fel obține abilitatea de a recunoaște percepția de propria sa imaginație. Exact același proces de familiarizare senzorială trebuie repetat și la vârste mai mari pentru a putea accesa mai mult din fiecare act personal de percepție fizică.