Ce înseamnă să fii copac

Și copacul este o ființă. O ființă statică, de altfel. De-a lungul întregii sale vieți este condamnat sau poate binecuvântat să trăiască într-un singur loc. Din acel loc el va simți în fiecare dimineață răsăritul și în fiecare seară apusul. Orice adiere de vânt, însorire sau înnourare nu se va putea ascunde de el nici într-o zi, zi de zi. Până când trunchiul său va deveni hrană altor pomi, acest copac va urmări tot ceea ce se întâmplă în jurul lui. O adevărată și biologică mașină a timpului. L-ai putea întreba când a fost cea mai lungă iarnă din viața sa și îți va răspunde dacă ai putea să-i înțelegi limba. Orice nu s-ar întâmpla în preajma lui, chiar și un nou fir de iarbă dacă ar răsări pe pajiștea sa, el va observa.

Un copac spre deosebire de alte ființe nu poate fugi din calea unei primejdii, nu se poate ascunde. Singura lui șansă de a trăi este să înfrunte orice i-a pregătit destinul. Un copac va trebui să savureze orice clipă senină care-i va apărea și să rabde toate furtunile, ploile torențiale, viscolurile sau secetele care vor avea loc în viața sa. Dar poate cel mai cumplit este atunci când un copac va trebui să îndure când este mutilat de o altă ființă care se hrănește din crengile, rădăcinile sau frunzele lui sau care îl folosește drept podoabă pentru a-și decora grădina. Corpul lui va fi ciopârțit ca în final el să-și găsească refugiu în moarte după ce în repetate ori lăstarii lui i-au reînnoit coroana aidoma credinței unui om care a învins frica că inevitabilul se produce iarăși și de mai multe ori.

A fi copac înseamnă poate cea mai adâncă formă de contemplație a naturii. Este talentul dăruit și înnăscut a unui pom să mediteze. Cunoscându-și de la început locul el va obține măsura cuvenită de pace și împăcare de sine ca să contempleze profund în timp ce alții își vor consuma viețile încercând să-și aleagă locul în această lume și așa efemeră.