Arta ca o desprindere de realitate

Stau semi-treaz pe patul meu, la ora 02:40 noaptea. Audiez piesa lui William Basinski - Watermusic și sunt pe punctul să adorm sau doar visez să mă desprind de realitatea mea. Mă afund în acea muzică, în Watermusic de Basinski dar încă nu mă fură somnul.

Cu mintea mea amorțită intuiesc de ce am rămas ațintit doar pe acea muzică. De parcă tot ce mă înconjura s-a risipit pe aceste câteva segmente muzicale care se repetă atât de plăcut încât nu par nicidecum să-mi obosească auzul.

Sesizez în aceste clipe când toate aceste instrumente răsună în urechile mele sub formă de muzică de fundal că muzele artei nu sunt altceva pentru noi oamenii dar o evadare din realitate. Toate ostilitățile, rutina sau osânda psihologică care o experimentăm mai mult sau mai puțin într-o zi din viața noatră sunt risipite timp de câteva minute ca o pulbere în bătaia vântului cât timp suntem absorbiți de un fenomen estetic.

Și crezi că în acele clipe ai putea sta acolo unde ai fost adus de vreo muză a artei timp de o veșnicie pentru că te simți inundat de pace iar toate aversiunile tale aparțin acum de altă lume. O lume în care tu nu ești acolo. Mental nu ești acolo.

Și atunci suntem niște fugari?! Asta reiese că suntem dacă fugim de ceea ce înmagazinează viața din noi?! Realitatea este originea. Punctul natural în care noi începem călătoria noastră în a ființa. Dar totuși încercăm să o suprimăm căci simțim cum ea ne devorează lăuntric. Sparge visele noastre în cioburi care sar și rănesc inima. Ruinează planurile noastre oricât de modeste nu ar fi ele. Erodează echilibrul nostru psihic ca pe un pod din piatră ros de valurile sărate ale mării.

Sigur că nu... Sigur că nu suntem niște fugari în adâncul sufletului doar că realitatea depășește așteptările noastre de a o încastra potrivit în sufletul nostru. Conștienți de acest fapt vom apela la contemplarea, cunoașterea sau ocupația artistică dintr-un soi de împăcare nedeclarată cu realitatea.

Întotdeauna vom căuta în artă tot ceea ce nu am găsit până atunci în realitate. Poate că nu este un gest rațional în schimb este o alinare psihologică. Și de fiecare dată când arta are ceva original și rafinat de oferit sufletele noastre flămânde după creativitate artistică obținem și puțină nădejde că atunci când conștiința noastră va tânji în fața asperităților din-mprejurul ei o vom transmuta în spațiul artistic și se va vindeca.